Hreanul, este o legumă de la care se folosesc rădăcinile care au gust iute, foarte picant. Rădăcinile proaspete sunt utilizate pentru condimentarea unor mâncăruri sau ciorbe, sau se utilizează la prepararea unor sosuri picante care se folosesc la unele salate. Gustul iute caracteristic se datorează unor substanţe precum izotiacanatul de etil, care împiedică dezvoltarea mucegaiurilor. De asemenea, hreanul prezintă şi un miros iute înţepător datorat sulfurii de alil, fiind foarte util în combaterea gripei.
Hreanul se poate păstra o perioadă lungă de timp (6-7 luni) în depozite sau în silozuri de pământ direct în câmp, dar se poate deshidrata uşor dacă umiditatea atmosferică este redusă.
Este o specie cu pretenţii foarte mici faţă de temperatură, putând rezista în câmp iama şi la -20 … -30°C și are pretenţii moderate faţă de lumină. Pentru că are un sistem radicular profund, pretenţiile faţă de umiditate sunt mici. Hreanul nu suportă băltirea apei pe teren care duce la putrezirea rădăcinilor.
Ca plante premergătoare se recomandă solanaceele (tomatele, ardeiul sau vinetele) şi leguminoasele (mazăre, fasolea etc.), deoarece lasă terenul curat de buruieni. Trebuie evitate cruciferele (varza, conopida) sau monocultura respectând asolamentul şi revenirea pe aceiaşi solă după 4-5 ani.
Pregătirea terenului începe din toamnă cu lucrările de defrişare a culturii anterioare, nivelarea şi fertilizarea de bază cu 40 t/ha gunoi de grajd urmat de o arătură adâncă la 30-40 cm.
Înfiinţarea culturii se face prin butaşi obţinuţi din rădăcinile mici care nu se valorifică, dar care au 20 cm lungime şi 2 cm grosime, iar la plantare se va respecta polaritatea acestor rădăcini. Plantarea se face în rânduri echidistante, la 40 cm pe rând și la 70 cm între rânduri.
Lucrările de întreţinere sunt prășitul, copcitul ramificaţiilor rădăcinilor și combaterea bolilor cu zeamă bordeleză 1% (rugini, pătarea frunzelor) sau zeamă sulfo-calcică (făinarea). Rezistenţa la condiţiile climatice extreme fac ca această specie să fie pretabilă pentru cultivarea în sistem ecologic.
Recoltarea se execută în toamna celui de-al doilea an de cultură. Producţia de rădăcini poate fi de aproximativ 30 tone la hectar.