Titan Machinery participă la târgul Indagra 2017

La ediția din 2017 a târgului Indagra, cel mai important eveniment din agricultura României, organizat de către Romexpo în parteneriat cu camerele de Comerț și Industrie din România, în perioada 25-29 octombrie 2017, compania Titan Machinery își va întâmpina din nou clienții așa cum se cuvine.

Pentru a fi performantă, agricultura românească, alături de sectoarele conexe, are nevoie de investiții, de cercetare, de mașini și utilaje de ultimă generație, de tehnici și tehnologii moderne. O parte din aceste utilaje ale mărcilor de renume mondial, precum CASE IH, CASE CE și VÄDERSTAD le puteți vizita la standul Titan Machinery de la acest târg.

Marca Case IH va fi reprezentată de tractorul din gama de putere mică Luxxum 120, lansat în acest an pe piața din România. Acestui tractor multifuncțional îi sunt atribuite trei caracteristici principale: confort, eficiență şi versatilitate. Un alt tractor al constructorului american va fi Puma 220, care face perte din gama de putere medie. Acest exponat beneficiază de un consum de carburant extrem de economic, de tehnologii inteligente care cresc productivitatea cu 26% pentru cei ce doresc mai mult decât un tractor obișnuit.

La Indagra 2017 vizitatorii pot vedea la standul Titan Machinery și un tractor din gama de putere mare, sub denumirea Magnum Rowtrac 380 CVX, ce beneficiază de șenile montate pe puntea spate care oscilează și pivotează independent una față de cealaltă și asigură o amprentă fermă pe sol, pentru ca puterea dezvoltată de motor să nu se piardă prin patinare.

Marca Vaderstad va fi reprezentată la acest târg de două utilaje de înaltă performanță, mai exact semănătoarea de precizie pentru plante prășitoare Tempo TPF de 8 rânduri și semănătoarea pentru cereale păioase Rapid RDA 600S. Cu ajutorul echipamentului Tempo, semănatul poate fi efectuat şi la viteze mari fără a pierde nimic din precizie. Rezultatul este o combinaţie unică de semănat uniform şi capacitate excelentă.

De cealaltă parte, semănătoarea Rapid este întotdeauna alegerea potrivită, independent de structura de culturi. Funcția de control al adâncimii și presiunea mare pe brăzdare duc la plasarea optimă a semințelor chiar şi la viteze mari de deplasare. Puținele piese în mișcare, dar și amortizarea șocurilor pe toate piesele active fac să crească durabilitatea și rezistența utilajului.

Segmentul de construcții va fi reprezentat de un buldoexcavator CASE 580 ST, care s-a dovedit a fi foarte fiabil în timp și cu 10% mai puternic decât motoarele utilajelor din aceeaşi clasă, aparținând concurenței. De asemenea, la Indagra va fi expus și simulatorul AFS, cu monitoare digitale și volan, prin care va fi prezentată de către specialiștii companiei Titan Machinery practica sistemului avansat al agriculturii de precizie, dar și standul pieselor de schimb și al machetelor CASE IH ce vor face deliciul copiilor.

Totaodată, vom fi prezenți și cu o serie de oferte deja cunoscute, precum Campania Case IH Early-Bird 2018, prin care se oferă câte o remorcă Pronar la achiziționarea oricărei combine CASE IH Axial-Flow din seriile 140 sau 240, dar şi Campania VADERSTAD Early-Bird 2018 prin care se oferă un discount de 5% la achiziționarea utilajelor constructorului suedez. De asemenea, Titan Machinery acordă în această perioadă discounturi avantajoase la piese de origine Case IH sau Case Construction Equipment, dar și altele, despre care veți afla în exclusivitate la târgul Indagra.

Condiția bunei dispoziții din standul nostru va fi adaptată de echipa Titan Machinery Romania, care va deschide porțile standului său, lăsând astfel loc networking-ului să-și facă simțită prezența, și unde, de asemenea, vă va pune la dispoziție toate informațiile tehnice de care aveți nevoie despre utilaje sau condițiile de achiziționare ale acestora.

 

Bodgan Constantin

PR & Communication Specialist , Titan Machinery Romania