
În data de 8 iunie a avut loc o vizită de lucru tehnică la platforma Syngenta Field Seeds Academy, în localitatea Vernești, județul Buzău, în Ferma Agrisan. Evenimentul în câmp a fost organizat de compania Syngenta în parteneriat cu USAMV București, în cadrul celei de-a 13-a ediții a Conferinței Internaționale „Agricultura pentru viață, Viața pentru agricultură”.
La evenimentul organizat de Syngenta au venit și invitații străini care au participat la conferința internațională organizată de USAMV București. În cadrul întâlnirii, specialiștii Syngenta au vorbit în detaliu despre problemele fermierilor și provocările din ferme, dar și despre soluțiile tehnologice și digitale oferite de companie.
”Suntem onorați să avem alături de noi la platforma Field Seeds Academy din Buzău un grup de specialiști care au participat la Conferința Internațională Agriculture for Life, Life for Agriculture – secțiunea 1 – Agronomie, organizată de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Facultatea de Agricultură.
Field Seeds Academy reprezintă o inițiativă Syngenta, prin care specialiștii companiei aduc împreună practica din fermă, cunoștințele și partea de cercetare-dezvoltare Syngenta, pentru ca, alături de fermierii din România să obținem cele mai bune performanțe”, a fost mesajul transmis de Dana Răduică, Director marketing divizia semințe la Syngenta, în cuvântul de deschidere.

Reprezentanții companiei au avut ocazia să le vorbească specialiștilor despre Field Seeds Academy, concept dezvoltat de Syngenta, ca un centru de învățare în câmp pentru echipa tehnică de vânzări și fermieri.
Platforma Field Seeds Academy prezentată în timpul vizitei a fost dedicată culturii de porumb, platformă unde specialiștii Syngenta le-au oferit invitaților mai multe informații și date despre alegerea momentului optim de semănat, tehnologiile de fertilizare, reacția hibrizilor la densități diferite, gestionarea înghețului târziu după răsărit, importanța reglării adâncimii de semănat, soluțiile digitale – rata variabilă de semănat și cartografierea solului folosind Interra® Scan.
Gabriel Ghiță, manager dezvoltare pentru cultura porumbului Syngenta, a subliniat că această platformă este un centru de experimentare important în stabilirea tehnologiilor și soluțiilor care trebuie aplicate în ferme.
”În această platformă școală punem la dispoziție și împărtășim cunoștințele și experiența noastră acumulate în cadrul cercetărilor și testărilor realizate în ultimii ani în țara și nu numai. Platforma a fost înființată ca răspuns la provocările pe care le întâlnim, provocările semnalate de fermieri în fiecare an. Aici sunt testate tot felul de tehnologii la porumb, în condiții de irigat. În urmă cu patru ani, când am inițiat acest proiect, am început cu o suprafață de 13 ha și am ajuns anul acesta la o suprafață de 36 ha. Acest lucru înseamnă că am mărit numărul experiențelor pe care le facem, aș putea chiar să punctez câteva dintre ele, practic sunt întrebări venite de la fermieri, de exemplu legate de momentul semănatului.
La acest capitol avem o experiență în care avem epoci de semănat, începând de la semănatul foarte devreme, la început de martie, pe 6 martie, prima epocă de semănat, iar ultima epocă de semnat pe 17 mai. În cadrul acestei experiențe am urmărit adaptabilitatea hibrizilor noștri pentru semănatul timpuriu, dar și alte caracteristici legate de vigoare, toleranță la frig, iar la final, răspunsul în producție și umiditate la recoltare.
Ca și concluzie, după cei patru ani de zile, pot spune că o zi câștigată la răsărit înseamnă două zile câștigate la înflorit. Prin simplul fapt că putem muta semănatul mai devreme, putem câștiga câteva zile la răsărit și, ulterior, la înflorit, ceea ce poate duce la evitarea acelei perioade de arșită în momentul polenizării.

Trebuie specificat că nu toți hibrizii se pretează la semănatul timpuriu și, evident, acesta este motivul pentru care noi facem aceste experimente, pentru a poziționa hibrizii și a spune cu exactitate care dintre ei pot fi semănați timpuriu.
Un alt experiment este legat de adâncimea de semănat și corelația directă cu dimensiunea seminței (MMB). Acest lucru înseamnă că o sămânță cu un MMB mic nu are nevoie de o adâncime mai mare de 5-6 cm, pentru o uniformitate foarte bună la răsărire. Astfel, reglând adâncimea de semănat, în conformitate cu dimensiunea semințelor, reușim să aducem sporuri semnificative de producție, un centimetru mai adânc vine la pachet cu pierderi de producție de 500 kg/ha.
Ca urmare a experimentelor făcute de noi la Field Seeds Academy, putem oferi soluții fermierilor pentru cultura porumbului, iar printr-o simplă decizie, pot valorifica la maxim potențialul de producție al hibrizilor de porumb cultivați. De exemplu, o opțiune în condițiile climatice actuale este semănatul timpuriu cât și tehnologiile ce permit conservarea apei în sol, care devin tot mai populare, cum ar fi no-till și minimum-till. Pentru acest lucru, fermierii trebuie să ofere atenție sporită la alegerea hibridului, deoarece nu toți hibrizii se pretează la semănatul timpuriu sau la tehnologii conservative. Compania Syngenta are în portofoliu hibrizi pretabili pentru aceste tehnologii, având caracteristici genetice ce fac ca hibrizii de porumb Syngenta să fie pretabili pentru semănatul timpuriu (toleranță la frig și vigoare la răsărire)”, a explicat Gabriel Ghiță.

La rândul său, Alexandru Lavu, director marketing semințe porumb și rapiță România & Moldova la Syngenta, a punctat că semănatul timpuriu vine cu anumite avantaje, dar și dezavantaje.
”Dacă reușim să înființăm o cultură de porumb cu o săptămână mai devreme decât în mod normal, vom avea două săptămâni decalaj mai devreme la înflorit, adică trecem cu pierderi minime de perioada de secetă. Un alt avantaj oferit de semănatul timpuriu este faptul că perioada de dezvoltare a porumbului nu se mai suprapune cu perioada de dezvoltare a unuia dintre cei mai importanți dăunători ai porumbului, rățișoara porumbului. Porumbul fiind mai dezvoltat, nu mai este la fel de afectat de acest dăunător. Totodată, prin semănatul timpuriu se obține o recoltă mai timpurie, iar ulterior, cel mai probabil, un preț mai bun de vânzare.
Sigur că la semănatul timpuriu există și anumite riscuri care trebuie gestionate corect. Avem o perioadă mai întârziată de răsărire și o expunere mai îndelungată la anumiți agenți patogeni și factori climatici. Pentru a le diminua, fermierii trebuie să aleagă soluții performante de protecție a plantelor și hibrizi adaptați”, a adăugat Alexandru Lavu.

În continuare, Ionuț Glodeanu, expert digital agronom la Syngenta, a evidențiat faptul că inteligența artificială a depășit priceperea umană în selectarea celui mai potrivit hibrid din fermă.
”În contextul în care porumbul se seamănă doar o dată pe an, agricultorii au un număr limitat de oportunități de a găsi cel mai bun hibrid pentru ferma lor. Acest lucru înseamnă că fiecare decizie de semănat pe care o vor lua este vitală și poate fi afectată de mulți factori. Cropwise™Seed Selector îi ajută pe fermieri să ia cele mai bune decizii personalizate de semințe pentru cultura de porumb, utilizând precizia tehnică, cunoștințele și expertiza Syngenta.
Recomandările noastre utilizează date de producție din zeci de mii de locații de testare din Europa. Pe baza condițiilor de mediu din fermă și a caracteristicilor solului, selectăm cei mai buni hibrizi, care și-au dovedit performanța în condiții similare și care se potrivesc preferințelor agronomice din fiecare fermă. Cropwise™Seed Selector ajută fermierii să economisească timp și să reducă riscul prin luarea unor decizii mai inteligente privind semănatul”, a spus specialistul.

Despre cea mai nouă tehnologie la care vor avea acces fermierii din România a vorbit în detaliu Andrei Măruțescu, director comunicare și relații publice, Syngenta România.
”Nouatehnologie se numește Interra® Scan și are la bază un scanner, care se montează pe o mașină de teren. Practic, solul este scanat, analizat folosind tehnologia SoilOptix®, ce are la bază o tehnologie de detectare a radiațiilor gama, naturale ale solului, pentru a realiza în final o cartografiere a elementelor nutritive comune, respectiv micro și macronutienții, materie organică și carbon. Scannerul SoilOptix® citește radiația naturală a solului emisă de patru izotopi prezenți în sol. Aceste informații, date sunt coroborate cu datele de la analiza de laborator fizico-chimică a solului, în final obținându-se o cartare de înaltă rezoluție și precizie a conținutului de micro și macroelemente din sol. Nivelul de precizie și rezoluție este dat de 800 de puncte de date de referință citite pe hectar. Cu o astfel de tehnologie fermierii pot aplica variabil nutrienții și își optimiza costurile!”, a explicat Andrei Măruțescu.

La finalul vizitei, redactorul Business Press Agricol a stat de vorbă cu Dana Răduică despre Field Seeds Academy.
”În ultimii ani, obiectivele noastre principale sunt reorientate către principalele provocări pe care le au fermierii în ferme, în ideea obținerii unor producții de calitate și a unor randamente de productivitate conform așteptărilor. Sunt factori pe care îi putem controla, iar specialiștii Syngenta, prin intermediul Field Seeds Academy, pun în valoare soluții optime pentru factorii ce pot fi controlați, împărtășind totodată experiențele, datele obținute din câmp”, a ținut să precizeze reprezentantul Syngenta.
