UniCredit Bank intensifică finanţările destinate beneficiarilor de subvenţii APIA

Ca în fiecare an, UniCredit Bank semnează convenţiile cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondurile de Garantare oferind, în anticiparea acestora, finanţări pentru fermieri în vederea efectuării lucrărilor agricole. Categoriile de beneficiari pentru care UniCredit Bank acordă finanţare aferentă subvenţiilor campaniei 2018-2019 sunt persoanele juridice – companii mari, dar şi mijlocii -, care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol, potrivit legislaţiei în vigoare.

Vrem să fim banca lucrurilor care contează pentru clienţii noştri, oferindu-le servicii de consiliere de înaltă calitate, o paletă de produse care să răspundă nevoilor lor şi un proces simplificat de analiză şi aprobare. Îndemnăm beneficiarii de subvenţii APIA să se adreseze reprezentanţilor băncii în vederea începerii analizei cât mai curând posibil”, a declarat Valentin Boldeiu, Coordonator al Departamentului pentru Fonduri Europene din cadrul UniCredit Bank.

Dobânda maximală a facilităţilor este ROBOR 6M + 2% iar documentele de analiză în vederea obţinerii creditării specifice sunt istoricul de încasare a subvenţiilor şi cererea unică de plată depusă la APIA. În plus, UniCredit Bank oferă beneficiarilor de subvenţii APIA care au cont curent la bancă posibilitatea deschiderii unui cont special destinat încasării subvenţiilor, fără costuri suplimentare, cont nepurtător de dobânzi şi comisioane.

În 2018 UniCredit Bank oferă finanţare pe baza cererii de plată anuale depuse la APIA în cuantum de până la 70% pentru clienţii existenţi şi de până la 60% pentru clienţii noi din valoarea următoarelor submăsuri:

  • Schema de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS), valoare estimată 96 euro/hectar;
  • Plata redistributivă (acordată gradual pentru primele 30 de hectare ale exploataţiei agricole), cu o valoare de 5 euro/hectar pentru primele 5 hectare şi de 48 euro/hectar pentru restul de 25 de hectare;
  • Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (“Plata pentru înverzire”), cu o valoare estimată de 60 euro/ hectar;
  • Măsura 13 – Plăţi pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri semnificative.

În momentul seamnării Convenţiei cu APIA aferentă campaniei 2018 şi prezentării adeverinţei cu contul bancar al UniCredit Bank, valoarea finanţărilor va fi reîntregită până la procentul maxim prevăzut în Convenţie (80%).

***

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, oferind bazei de 25 milioane de clienţi o reţea unică vest-, central- şi est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să contactaţi:

UniCredit Bank, Departamentul Identitate şi Comunicare

Ioana Ursu, ioana.ursu@unicredit.ro / 0723.653.072

www.unicredit.ro