Adaptare pe timp de pandemie: program gastronomic online, la Timisoara

Timp de 5 saptamani, programul de gastronomie sustenabila La PAS a reusit sa faca legatura intre producatorii locali si consumatori prin degustari online, promovarea bucatariei traditionale ca parte a patrimoniului imaterial, dezbateri online si prezentarea mai multor producatorilor locali. De asemenea, pentru a atrage atentia asupra consumului responsabil de apa, trei fantani publice din Timisoara au fost transformate de artisti.

Programul La PAS este organizat de Asociatia CRIES si face parte din programul Timisoara Capitala Europeana a Culturii. Evenimentul se afla la a doua editie, insa din cauza pandemiei din acest an, a fost adaptat intr-un mod inedit pentru a putea promova producatorii locali in aceasta perioada dificila, dar si pentru a-i pune in legatura directa cu consumatorii.

Degustarile online de bere, de paine, cidru, miere sau branza artizanale au avut loc cu ajutorul producatorilor locali, care au pus la dispozitie produsele, participantii primind pachete de degustare; apoi, din fata calculatorului,  acestia au povestit despre produse, modul in care acestea ajung de la materie prima, la consumator. Degustarile online au inspirat si alte initiative de promovare a producatorilor locali din tara, la Iasi incepand serii de degustari online de miere, carne, paine, bere sau salate.

Parte a proiectului Gustul ca patrimoniu din cadrul programului La PAS, blogger-ul culinar Laura Laurentiu s-a alaturat proiectului si a prezentat online patru retete traditionale din zona Banatului: smora coapta, galuste pe varza, taitei cu cartofi si taitei cu pesmet. De asemenea, in cadrul programului au fost prezentati patru Artizani La PAS, prin intermediul unor filme scurte de prezentare, pentru a promova afacerile locale ce respecta mediul inconjurator, dar si pentru a oferi exemple pozitive producatorilor locali.

Dezbaterile online au reunit oameni interesati de alimentatia sanatoasa, de calatoriile sustenabile si de tesaturile si produsele de imbracaminte create si realizate cu respect pentru mediul inconjurator. In total, aproape 1000 de persoane au participat activ la evenimentele online organizate in cadrul programului din acest an.

Programul educational La PAS de promovare a consumului responsabil a continuat si in acest an prin implicarea profesorilor si elevilor din 10 scoli din Timisoara. Cadrele didactice au organizat activitati pe tema reciclarii si a reducerii risipei alimentare cu aproape 450 de adolescenti cu varste cuprinsa intre 13 si 18 ani. Chiar daca cele mai multe dintre activitati au avut loc online, elevii au fost implicati si practic – au masurat cantitatea si tipul de mancare risipita sau au fost rugati sa gaseasca metode de reciclare creativa. Pentru incurajarea si stimularea profesorilor, a fost lansat si un concurs de idei pentru promovarea consumului responsabil.

In spatiul public, 12 artisti au intervenit pentru a transforma trei dintre fantanile din Timisoara: harta orasului, diversitatea frunzelor din Parcul Botanic si straturile pamantului sunt temele care se regasesc in abordarea artistica a acestora. Cele trei fantani, amplasate in Parcul Regina Maria, Parcul Botanic si in Piata 700, au fost incluse in programul La PAS pentru a atrage atentia publicului asupra consumului responsabil de apa. 

Programul La PAS va continua si anii viitori, ca parte din programul Timisoara Capitala Europeana a Culturii si isi propune educarea publicului privind consumul responsabil si combaterea risipei alimentare, dar si prezentarea gastronomiei banatene ca element de patrimoniu imaterial.

Producatori: Asociatia CRIES-Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare, Asociaţia Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii 

Finantator: Primaria Municipiului Timisoara

Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, Radio Timisoara, Modernism.ro, Green Report, Guerrilla Verde, Romania Traditiilor Creative, Romania Pozitiva, Ambasada Sustenabilitatii

In online:

WWW: www.la-pas.cries.ro // www.timisoara2021.ro

FB: https://www.facebook.com/lapas.cries  // https://www.facebook.com/timisoara2021eu

Insta: https://www.instagram.com/la.pas.timisoara  // https://www.instagram.com/timisoara2021

In toate proiectele programului La PAS, Asociatia CRIES dezvolta complementaritatile necesare valorificarii patrimoniului gastronomic local si integrarii dimensiunii de sustenabilitate. 

Asociaţia Timisoara Capitala Europeana a Culturii a fost infiintata in 2011, cu scopul de a pregati dosarul de candidatura pentru obtinerea titlului de Capitala Europeana a Culturii. Dupa castigarea titlului, Asociatia isi continua misiunea de a dezvolta Programul Cultural, precum si de a strange fondurile necesare organizarii, promovarii si implementarii acestuia. Ulterior anului 2023, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea si dezvoltarea de proiecte culturale in folosul comunitaţii. In anul 2019, in primul an de productie propriu-zisa, Asociatia a derulat impreuna cu partenerii sai peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane.