Aerisirea solariilor este o lucrare de îngrijire absolut necesară plantelor în spaţii protejate. Utilitatea e mult mai largă decât o intuim la prima vedere. Prin aerisire se au în vedere următoarele lucruri:
- Introducerea aerului proaspăt în spaţiile protejate.
- Evacuarea gazelor toxice care s-au acumulat în mediu. Este cazul amoniacului. La o concentraţie de numai 0,1% amoniac în aerul spaţiilor protejate, încep manifestări dăunătoare plantelor, iar la 3-4% amoniac plantele pot pieri. Uneori pierderea definitivă a plantelor, mai ales a răsadurilor, se înregistrează chiar după 24 ore. Alt gaz toxic, dioxidul de sulf, în concentraţii foarte mici de numai 0,001- 0,002% dăunează plantelor. De asemenea, se are în vedere uneori şi eliminarea dioxidului de carbon aflat în concentraţii foarte mari, acest lucru fiind valabil în cazul răsadniţelor cu încălzire biologică.
- Eliminarea excesului de umiditate. Plantele transpiră, picăturile de apă cad pe suprafaţa solului şi apoi se evaporă. În atmosfera solarului, umiditatea relativă a aerului creşte. Când ajunge la valori de peste 90%, determină apariţia unui mediu propice pentru dezvoltarea unor agenţi patogeni ce produc boli foliare. Sunt probleme cu aerisirea şi atunci când umiditatea relativă din exteriorul solariilor este ridicată. La fel, când circulaţia aerului stagnează, pot să îşi facă apariţia o serie de boli foliare. În astfel de incinte, când umiditatea relativă este scăzută, se dezvoltă făinarea. În schimb la o umiditate atmosferică ridicată creşte incidenţa atacului de Sclerotinia şi chiar de Botrytis (putregaiul cenuşiu).
- Reglarea parţială a regimului termic.
Marea majoritate a spaţiilor protejate actuale sunt proiectate defectuos. Suprafaţa de aerisire este insuficientă. Ea trebuie să fie direct proporţională cu mărimea spaţiului protejat. Cercetările au arătat că ponderea suprafeţei de aerisire trebuie să fie de cel puţin 20% din acoperiş şi de minim 40% din suprafaţa pereţilor laterali, în cazul serelor. Caracteristica negativă a solariilor, slaba aerisire, s-a accentuat pe măsură ce diferenţele termice între zi şi noapte s-au mărit. La temperaturi de peste 30 grade (putem regăsi şi temperaturi de peste 50 OC) în solar, se inactivează polenul, are loc avortarea completă a florii.
De vină este tipul constructiv care s-a înrădăcinat la noi în ţară. Modelul constructiv nu este adaptat la condiţiile climatice din România. Înălţimea solariilor este foarte redusă, majoritatea nedepăşind 3,5 metri. Înălţimea de 4,5 metri este cea optimă, ajungând chiar la 5-7 metri în funcţie de forma solarului.
Eficienţa măsurii de aerisire depinde de suprafaţa şi de durată. În primele faze de vegetaţie, primăvara devreme, aerisirea se face pe o perioadă mai scurtă de timp. Se recomandă ca aerisirea să se facă în perioada caldă a zilei, după ora 10. Durata se măreşte din ce în ce mai mult, cu cât se înaintează în sezonul cald. Durata depinde de temperatura exterioară şi de vârsta plantei. Aerisirea se realizează prin părţile laterale ale solariilor, fie se coboară partea laterală de folie, fie se ridică. Tipurile constructive noi oferă posibilitatea aerisirii şi pe la coamă. De asemenea, sunt prevăzute suprafeţe de aerisire şi pe la capetele solariilor.
La speciile termofile, dar şi la cele care suportă o concentraţie mai mare de dioxid de carbon, durata de aerisire este diminuată în anumite etape ale ciclului de vegetaţie. Când planta este mai mică de înălţime, aerisirea se face mai uşor. La apariţia condensului, se recomandă aerisirea spaţiilor la maxim, atât ca suprafaţă, cât şi ca durată.