Agricover Credit IFN, unul dintre principalii finanțatori ai sectorului agricol din România, își întărește poziția în Regiunea Banatului prin deschiderea unui nou sediu modern în Dumbrăvița, Timiș. Noua locație, mai mare și mai bine adaptată cerințelor actuale, înlocuiește sediul inaugurat în 2017.
„Banatul se numără printre cele mai importante regiuni agricole ale României, o zonă în care performanța nu este doar un obiectiv, ci o realitate confirmată de rezultatele remarcabile ale fermierilor locali. Deschiderea noului sediu reprezintă un pas impotant în consolidarea prezenței noastre aici și ne oferă posibilitatea de a fi și mai aproape de fermieri. Astfel, ne creștem capacitatea de a răspunde rapid și eficient nevoilor lor”, a declarat Serhan Hacisuleyman, Director General, Agricover Credit IFN.
Regiunea Banat este una dintre cele mai dinamice la nivel național, reprezentând 11.19% din totalul finanțărilor acordate de Agricover Credit IFN în primele șase luni din 2025, respectiv 433 milioane lei acordați fermierilor din această zonă.
În iunie 2025, rata creditelor neperformante înregistrată în regiunea Banat a fost de doar 1.90%, sub media companiei de 3,2%. „Acesta este un reper care reflectă soliditatea parteneriatului nostru cu cei peste 500 clienți fermieri bănățeni și seriozitatea cu care aceștia își dezvoltă afacerile agricole”, a adăugat Serhan Hacisuleyman.
Compania își propune să continue dezvoltarea în această regiune cu o tradiție agricolă puternică, având în vedere toate sectoarele specifice Banatului – cultură mare, zootehnie, legumicultură, pomicultură și viticultură.
La nivel național, Agricover Credit IFN are o rețea de 12 sucursale regionale și deserveste 5.000 fermieri, sprijinindu-i prin credite de capital de lucru, credite de investiții, scont și factoring.
Accesul rapid și facil la finanțare rămâne una dintre principalele nevoi ale fermierilor români. Agricover Credit IFN răspunde acestei provocări printr-o combinație de produse financiare tradiționale și soluții inovatoare, create special pentru a sprijini dezvoltarea fermelor locale.
Un exemplu este Cardul Fermier, primul card de credit din România dedicat fermierilor mici și mijlocii, care oferă acces instant la finanțare, exact atunci când este nevoie. În paralel, platforma digitală My Agricover, lansată anul trecut, aduce un nou nivel de simplitate și autonomie, permițând fermierilor să acceseze finanțarea în doar câteva click-uri, direct din mediul online.
Prin aceste inițiative, Agricover Credit IFN completează portofoliul său de finanțări clasice și își reafirmă angajamentul de a aduce mai multă eficiență, flexibilitate și predictibilitate în activitatea fermierilor români. Rezultatele confirmă această direcție: compania a înregistrat în primul semestru din 2025 un profit operațional de 61,5 milioane lei (+2,2% față de aceeași perioadă din 2024), o cotă de piață de 7,8% în finanțarea agriculturii și o expunere totală de 3,84 miliarde lei, în creștere cu 14,3% față de primul trimestru al anului trecut.

Despre Agricover Credit
Agricover Credit IFN este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața finanțării agricole din România, clasându-se în top 3 furnizori de soluții de creditare pentru agricultură, cu o cotă de piață de 7,8%. Instituția deservește peste 4800 de fermieri activi la nivel național și se remarcă printr-o echipă mobilă de peste 80 de specialiști dedicați agriculturii, oferind produse de finanțare construite specific pentru nevoile din teren, fie că este vorba de capital circulant, investiții sau tranziția către practici sustenabile.
Agricover Credit IFN beneficiază de o expertiză solidă și de o integrare unică cu servicii complementare, fiind parte din Grupul Agricover, care de peste 25 de ani oferă fermierilor soluții inovatoare pentru dezvoltarea afacerilor. În completarea finanțării operațiunilor și investițiilor fermierilor, Grupul furnizează inputuri agricole prin cele două companii specializate: Agricover Distribution și Agricover Commodities.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.agricover.ro.
Sucursala Agricover Credit IFN din Timișoara se află pe strada Petofi Sandor, nr. 33, loc. Dumbrăvița, jud. Timiș.
