Solurile nisipoase sunt soluri cu un conţinut de nisip de cel puţin 85%, de mâl şi argilă până la 15%, iar procentul de humus depăşeşte în general 1%. Nisipurile şi solurile nisipoase ocupă în ţara noastră o suprafaţă de circa 540.000 ha, cele mai mari suprafeţe fiind răspândite în zona de stepă şi silvostepă, pe câmpii joase, în lunci, în Delta Dunării şi pe litoralul Mării Negre. Nisipurile din ţara noastră sunt foarte heterogene. Particulele de nisip sunt cuprinse între 70-100%, particule care influenţează în mod deosebit proprietăţile fizice, hidrofizice şi chimice ale acestor soluri. Astfel, solurile nisipoase au densitatea aparentă mare, fiind cuprinsă între 1,50-1,80 g/cm3. Datorită porozităţii totale ridicate este favorizată activitatea microorganismelor aerobe şi ca atare o accentuată descompunere aerobă a materiei organice. Terenurile nisipoase au capacitatea de reţinere a apei mică. Coeficienţii de higroscopicitate şi de ofilire au valori relativ mici, fiind cuprinse între 0,5-1% şi respectiv 0,75-2,25%. Pe astfel de soluri şi evaporarea apei este mai intensă.
Datorită texturii grosiere, permeabilitatea pentru apă a solurilor nisipoase este mare. Ca urmare a acestui fapt şi al celorlalte însuşiri, capacitatea de câmp pentru apă este, în general mică, fiind cuprinsă între 6-10% pe adâncimea de 1 m. Solurile sunt sărace în elemente chimice nutritive, ca urmare a reţinerii reduse a acestor elemente datorită particulelor grosiere care determină o suprafaţă exterioară mică. Descompunerea materiei organice se produce mai repede, datorită abundenţei oxigenului şi lipsei mineralelor argilice care pot fixa acizii humici. Ca urmare a conţinutului redus de apă şi substanţe nutritive şi activitatea microbiologică este mult stânjenită. Din această cauză nisipurile şi solurile nisipoase sunt, în general, slab productive, necesitând măsuri speciale pentru crearea de condiţii favorabile în vederea valorificării acestora în aşa fel încât să se obţină producţii satisfăcătoare la principalele plante de cultură.
Pe solurile nisipoase sortimentul de plante ce urmează a fi cultivat este determinat de faptul dacă astfel de soluri sunt neirigate sau irigate. Pe nisipurile şi solurile nisipoase, în condiţii de neirigare pot fi cultivate: secara, grâul, porumbul, sorgul hibrid pentru boabe, fasolea, fasoliţa, tutunul, cartoful, floarea soarelui, ricinul, lupinul, bostănoasele şi borceagul. Pe nisipurile şi solurile nisipoase irigate, sortimentul de plante ce poate fi cultivat se îmbogăţeşte substanţial deoarece fiecare plantă în parte găseşte condiţii mult îmbunătăţite pentru creştere şi dezvoltare. De asemenea, în condiţii de irigare cunosc o mare extindere, culturile succesive în mirişte, ca urmare a eliberării devreme a terenului, a verilor calde şi toamnelor lungi.
Asolamentele pe nisipuri şi soluri nisipoase trebuie să asigure condiţii favorabile de mediu pentru fiecare plantă şi în plus să împiedice dezvoltarea procesului de eroziune eoliană. Prin introducerea de asolamente raţionale putem împiedica spulberarea nisipului prin următoarele căi: solele să fie de formă dreptunghiulară, orientate cu latura lungă perpendicular pe direcţia vântului dominant, alternarea plantelor în cadrul asolamentelor astfel încât în perioadele de spulberare intensă a nisipului, terenul să fie acoperit cât mai bine cu vegetaţie, prezenţa culturilor succesive care asigură acoperirea terenului în a doua jumătate a verii, prezenţa culturilor intermediare de toamnă (secară, borceag de toamnă, rapiţă, măzăriche de toamnă etc), care realizează acoperirea terenului în perioada toamnă-primăvară și utilizarea culturilor în fâşii.
Ca urmare a aprovizionării slabe a nisipurilor în elemente nutritive, folosirea îngrăşămintelor pe astfel de terenuri capătă o importanţă deosebită. Conţinutul scăzut în elemente nutritive este determinat de natura mineralogică a nisipului, de conţinutul scăzut în materie organică, de intensitatea procesului de mineralizare a humusului şi de levigarea elementelor chimice nutritive de către apa din precipitaţii şi de irigaţii. Sintetizând principalele însuşiri chimice ale nisipurilor şi solurilor nisipoase din ţara noastră, aceste soluri au conţinutul în azot total cuprins între 0,2-0,8%, în fosfor 0,03-0,15 %, iar în potasiu schimbabil 2-15 mg/100 g sol. Ca importanţă, pe primul loc, dintre îngrăşămintele chimice se situează cele cu azot, care aplicate singure aduc sporuri mari de recoltă. Îngrăşămintele cu fosfor, aduc sporuri de recoltă numai când se folosesc alături de cele cu azot, iar cele cu potasiu numai uneori şi numai atunci când se administrează împreună cu cele de azot şi fosfor. Pe nisipuri şi soluri nisipoase apare necesitatea aplicării diferenţiate a îngrăşămintelor în funcţie de forma de relief şi respectiv fertilitatea acestor soluri (ex. vârfurile de dună cu o fertilitate mai scăzută).
Îngrăşămintele chimice cu azot grăbesc parcurgerea fazelor de vegetaţie a plantelor pe nisipuri, reducând într-o oarecare măsură pagubele produse de secetă în zonele aride. În condiţii de irigare, în cazul folosirii unor doze mari de îngrăşăminte chimice cu azot, levigarea nitraţilor are loc cu intensitate mare. Pe nisipuri şi soluri nisipoase o importanţă deosebită o prezintă microelementele, în special în condiţii de irigare şi de folosire a unor doze mari de îngrăşăminte cu azot, fosfor şi potasiu. Carenţa apare în special în cazul magneziului, zincului şi borului, situaţii în care se vor face tratamente foliare sau la sol cu îngrăşăminte ce conţin astfel de microelemente.
Eficacitatea aplicării gunoiului de grajd depinde foarte mult de adâncimea la care este încorporat în sol. Încorporat la 0-20 cm eficacitatea lui este redusă deoarece în urma spulberării nisipului, gunoiul rămâne la suprafaţă şi se descompune aerob. De asemenea, sistemul radicular al plantelor se dezvoltă în stratul superficial, iar mineralizarea materiei organice se face cu întreruperi datorită perioadelor de uscăciune. Încorporat adânc, gunoiul are rol deosebit în reţinerea elementelor nutritive supuse levigării, iar plantele îşi dezvoltă sistemul radicular mai profund, în stratul în care a fost încorporat gunoiul. Datorită cantităţilor relativ mici de gunoi de grajd, pe nisipuri şi soluri nisipoase se folosesc şi alte materiale organice. Foarte eficace sunt composturile. Aşa de exemplu, compostul de gunoi de grajd cu argilă, în doză de 15 t/ha încorporat la 55 cm, a sporit producţia de porumb şi secară cu 30-90 %. Turba pe nisipuri se aplică în doză de 10-15 t/ha. O sursă importantă de fertilizare o reprezintă îngrăşămintele verzi (lupinul, fasoliţa, mazărea furajeră etc.). În vederea sporirii eficacităţii îngrăşămintelor verzi folosirea lor se va face asociat cu îngrăşămintele chimice.
Semănatul se va face perpendicular pe direcţia vântului dominant şi se va efectua mai devreme decât pe celelalte terenuri. Adâncimea de însămânţare va fi mai mare pe terenurile unde nisipul este luat de vânt şi mai mică în zonele unde are loc o depunere a nisipului transportat de vânt. Folosirea raţională a irigaţiei, însoţită de măsuri agrofitotehnice corespunzătoare, determină realizarea pe nisipuri de sporuri de producţie la toate culturile.
Fixarea nisipurilor se poate realiza prin perdele forestiere, folosirea de paranisipuri (garduri de nuiele, trestie, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui etc.) sau prin utilizarea de substanţe chimice care leagă particulele de nisip între ele. Îmbogăţirea nisipului în material fin este un alt mijloc de folosire intensivă a acestor soluri. Pentru aceasta se foloseşte în funcţie de condiţiile de zonă, mâlul de pe fundul bălţilor, argila sau pământul argilos, bentonita.