Dragi colegi,
Toate problemele pe care le avem în ultima vreme atât ca fermieri, cât și drept locuitori și cetățeni ai acestei țări, se datorează în primul rând (și mai ales) lipsei de competivitate a economiei românești în toate sectoarele de activitate, fără deosebire, așadar, și în agricultură. Doar că astfel de constatări nu rezolvă situația și nici nu este cazul să ne lamentăm, ci să acționăm. Deși, noi suntem cei care nu au stat cu mâinile în sân, chiar dacă uneori alții se făceau că nu înțeleg nevoile fermierilor. Este adevărat că e mult mai simplu să nu faci nimic, dar în felul acesta am ajuns, și nu din vina noastră, într-o stare nefavorabilă dezvoltării acestui domeniu strategic al economiei.
Dincolo de îndemnuri și vorbe mobilizatoare, știu că există soluții, unele rapide, care stau la îndemâna noastră. Pentru a ne fi mai bine, nouă, ca fermieri și nouă, ca țară, este nevoie ca fiecare ramură de activitate să își stabilească criterii clare de performanță, inclusiv agricultura. Și dincolo de dorințe și acțiuni personale, știu că putem să ajungem la nivel de ramură pentru sectorul vegetal, la un profit mediu înregistrat pe unitatea de suprafață (adică hectar) mai mare de 200 de euro. Și de aici, de la această valoare realistă, să începem analiza nevoilor fermelor și fermierilor pentru a realiza acest profit.
Trebuie, pentru că este mai mult decât necesar, să dezvoltăm, să integrăm digitalizarea în activitățile noastre de zi cu zi pentru a dezvolta rolul managementului cu beneficiile care vin privind colectarea datelor și interpretarea lor. Toate acestea, în cele din urmă, se reflectă în creșterea profitabilității de la nivel de fermă la nivel național. Este o condiție obligatorie, ținând cont că noi lucrăm pe o piață globală, doar că în realitate nu prea suntem prezenți nici măcar pe piața internă.
Și mai propun un criteriu esențial pentru dezvoltare reală și competitivitate, un criteriu de performanță dacă vreți – în următorii 5 ani suprafața medie pe fermă sau formă asociativă să fie de 110 hectare. Acesta este un prag minim de la care putem vorbi de profitabilitate.
De asemenea, propun, și cu argumente solide, ca banii care ni se cuvin și vor fi plătiți prin APIA să fie virați doar către o entitate fiscală. Nu este deloc o îngrădire a dreptului de proprietate sau de liberă practică, ci doar dorința de a pune ordine în domeniu, pentru că noi activăm respectând toate legile fiscale ale statului și este nevoie, și din partea altora, de disciplină, astfel încât toți să pornim de la condiții egale.
Afirm încă o dată că fermele vegetale trebuie să fie și să rămână un motor de dezvoltare pentru următoarea verigă în lanțul economic – fermele zootehnice. Fermele noastre vegetale pot fi, cu puțină organizare, o parte importantă a lanțurilor scurte de comercializare a produselor și, în același timp, principalul factor de dezvoltare a Politicilor Naționale de Dezvoltare în mediul rural.
În plus, sunt de părere, fapt dovedit de numeroase situații concrete, că trebuie să stabilim la nivel de comună o zonă de dezvoltare agro-industrială, adică o zonă în care forța de muncă din plan local să-și găsească un loc de muncă.
Cu stimă,
Nicu Vasile
Președinte LAPAR