Atenție la atacul agenților patogeni la cerealele semănate în toamnă!

Fie că vorbim de grâu, de orz, triticale sau secară, trebuie să avem grijă la cum evoluează acestea la ieșirea din iarnă, care se pare că încă nu vrea să plece.

Deja umiditate există, mai trebuie doar puțină căldură și bolile își vor face apariția, începând cu coletul, internodiile și frunzele bazale, după care va cuprinde întreg aparatul foliar, dacă nu se intervine imediat ce condițiile permit tratamentul cu un fungicid specific bolilor care apar.

Deja în vestul țării și-a făcut apariția pătarea și sfâșierea frunzelor la grâu (Pyrenophora tritici-repentis), urmează făinarea (Erysiphe graminis), septorioza (Septoria tritici), poate chiar și pătarea în ochi a bazei tulpinii (Pseudocercosporella herpotrichoides) etc.

Important este să fim vigilenți, inspectând atent culturile de cereale păioase și, chiar dacă bolile foliare nu și-au făcut prezența, imediat ce vremea se încălzește, să aplicăm un tratament preventiv, mai ales acolo unde s-a cultivat un soi mai sensibil la bolile foliare sau s-a cultivat în monocultură ori o rotație scurtă.

Legat de produse, la Alcedo găsiți o paletă bogată de fungicide, cu o substanță activă (Salvator 25 EW, Comet, Topguard 25 SC, Topsin 500 SC) sau cu două substanțe active (Aviator Xpro 225 EC, Elatus Era, Impulse Pro 425 EC, Mirador Xtra, Priaxor EC). Nu uitați nici de produsul biologic Polyversum care combate fuzarioza, dar și alte boli foliare și ale spicului, plus pahetul Comet Duo, care pe lângă Comet conține și fungicidul Flexity, foarte eficient împotriva făinărilor.

După cum vedeți, avem soluții împotriva tuturor agenților patogeni care afectează atât aparatul foliar, cât și spicul. Important este să ne contactati și noi vă vom fi aproape.