Bulbii la anumite specii floricole se plantează în perioada septembrie – noiembrie, până la venirea iernii şi a îngheţului. Unii dintre agenții patogeni pot afecta bulbii.
Putregaiul negru al bulbilor (Sclerotinia bulborum) este o boală cunoscută în majoritatea ţărilor unde se cultivă zambilele. Plantele bolnave au creşterea întârziată, iar frunzele se îngălbenesc, se veştejesc şi se rup uşor când se încearcă scoaterea din pământ a plantelor. Bulbii plantelor afectate sunt acoperiţi cu o pâslă miceliană albicioasă, fiind putreziţi umed. Pe suprafaţa bulbilor bolnavi şi între solzii acestora se observă miceliul ciupercii şi scleroţi de 2-15 mm. Aceştia au la început culoarea albă, apoi devin negri. În condiţii favorabile bolii, bulbii se brunifică şi putrezesc rapid. Ciuperca se transmite, de la un an la altul, sub formă de scleroţi sau miceliu de rezistenţă în bulbii bolnavi, sau în sol. Ciuperca mai atacă şi alte specii ornamentale cum ar fi: stânjenelul, narcisele şi lalelele. Speciile sensibile la acest patogen nu vor reveni pe acelaşi teren mai devreme de 4 ani.
Râia tuberobulbilor (Pseudomonas gladioli) se manifestă pe frunze, tulpini florifere şi tuberobulbi. Pe frunze, mai ales la bază, apar pete mici, punctiforme, asemănătoare unor pustule galben-brune, care mai târziu se necrozează. În interiorul acestor pete se găseşte o substanţă mucilaginoasă, care conţine bacterii. Treptat, petele se extind, se unesc, formând zone mari, necrotice, alungite în direcţia nervurilor, în dreptul cărora ţesuturile sunt adâncite, iar marginile petelor şi nervurile sunt proeminente. Mai târziu, petele se colorează în cenuşiu şi rămân delimitate de o bordură brun-roşcată. Frunzele atacate se grăbesc şi se usucă. Pe tuberobulbi apar pete mici, de culoare alb gălbuie la început, apoi brune, adâncite. Ţesuturile din dreptul petelor au o consistenţă mai tare şi se desprind uşor de ţesutul sănătos, sub formă de dop. Atacul începe de obicei de la baza tuberobulbului. Bacteria se transmite prin sol, unde poate rezista peste iarnă şi prin tuberobulbii infectaţi. Temperatura optimă de dezvoltare este de 30-32°C. Solurile umede, cu un conţinut ridicat de calciu, favorizează dezvoltarea patogenului.