În ultima ședință de Guvern din 16 octombrie 2023 a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.
Prin actul normativ se asigură cadrul financiar general pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile alocate României din FEADR și respectiv FEGA, în perioada de programare 2021-2027 pentru care, în bugetul MADR, a fost prevăzută, doar pentru anul 2023, următoarea anvelopă financiară: 10.846.520.000 lei credite de angajament și 8.850.675.000 lei credite bugetare.
Astfel, a fost stabilit mecanismul de finanțare pentru schemele de sprijin direct şi intervențiile PS 2021 – 2027 finanțate din FEGA şi FEADR, pentru măsurile de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole. De asemenea, ordonanța creează cadrul legal pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii – ANT în sectoarele vegetal şi zootehnic, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Facem precizarea că prin acest act normativ se asigură inclusiv cadrul legal pentru plata a peste 1 miliard de euro sub forma avansurilor din campania de plăți derulată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2023.
De prevederile actului normativ beneficiază doar pe Pilonul I al PS PAC 2021-2027 un număr de circa 800.000 fermieri pentru plata avansului aferent cererilor anului 2023.