Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor se încheie azi cu etapa finală

Competiția este organizată de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR). Etapa finala se va desfășura la Cheile Grădiștei – Fundata, județul Brașov.

Cele 8 echipe calificate în ultima fază a competiției reprezintă 3 regiuni agricole importante ale țării, și anume, zona de Sud, județele Ialomița și Constanța, zona de Vest, județul Timiș, și zona de Est, județul Iași.

Cheile Grădiștei – Fundata, 5 mai 2022: Maria Group și Sporting Agro (Slobozia), Fertillia și Aldahra Agricost (Constanța), VestAgro Timișoara și PoliAgro (Timișoara), Agronils și Miracolul Naturii (Iași) sunt echipele care s-au calificat în etapa finală a Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor (CNFF). Competiția este dedicată iubitorilor și amatorilor de fotbal din rândul membrilor APPR și a provocat fermierii să schimbe terenul agricol cu cel de fotbal.

CNFF a pornit de la nevoia de a arăta cine sunt fermierii României și cât de mult sunt implicați în comunitățile locale. Mediul rural reprezintă o provocare pentru dezvoltarea proiectelor sociale și culturale, dar fermierii sunt acolo și se implică activ.în susținerea cluburilor sportive, a taberelor de creație, a școlilor și a programelor sociale, educaționale și artistice. Implicarea lor a dus la rezultate reale, iar CNFF este unul din proiectele care mobilizează oamenii și companiile din agricultura românească.

Programul ultimei zile a competiției începe la ora 12:30 cu extragerea celor 4 meciuri în urma cărora vor rămâne 4 echipe care vor juca cele două semifinale programate să înceapă în jurul orei 16:00. Diferențierea între locurile 2 și 3 se va face în funcție de golaverajul obținut în campionat. Toate meciuri vor fi transmise live pe paginile de Facebook si YouTube Farm Forum. Marea Finală este programată să înceapă la ora 18:30 și va fi transmisă live pe canalul Agro TV, precum și pe paginile de Facebook și YouTube Farm Forum.

Meciurile se desfășoară în două reprize de 15 minute, timp efectiv de joc, și câștigă echipa care marchează cele mai multe goluri. Ca și până acum, toate meciurile sunt arbitrate de arbitri profesioniști. Cunoscutul jurnalistul sportiv Dorin Chioțea va comenta meciurile din această ultimă etapă a Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor.

Echipele clasate pe primele 3 poziții vor fi răsplătite cu medalii de aur, argint și bronz, iar câștigătoarea marelui trofeu al Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor va primi o excursie de o săptămână în Statele Unite ale Americii unde vor vizita mai multe ferme din vestita regiune Corn Belt (Centura de Porumb a Americii). Marele premiu este oferit de compania Corteva România.

De asemenea, la finalul competiției, vor fi acordate alte trei trofee, după cum urmează:

·       Golgheterul Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor acordat jucătorului cu cel mai mare număr de goluri înscrise

·       Veteranul Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor acordat jucătorului cu cea mai înaintată vârsta și care a jucat cel puțin 10 minute

·       Cel mai bun portar al Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor acordat de către organizatori în urma analizei tutror meciurilor.

Toate meciurile de fotbal se desfășoară cu spectatori. Suporteri ai celor 8 echipe calificate în faza finala a competiției și-au anunțat deja prezența la eveniment.

„Este o bucurie pentru noi că încheiem glorios a doua ediție a Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor în acest cadru frumos din Cheile Grădiștei – Fundata. Entuziasmul cu care fermierii noștri au îmbrățișat și au susținut această competiție încă de la început ne-a motivat să le oferim experiențe frumoase atât jucătorilor, cât și suporterilor lor. Ne-am propus să cultivăm spiritul de echipă, competiția și fair play-ul și, pe lângă toate acestea, am fost martori la sudarea unor legături puternice între jucătorii rivali în teren, dar parteneri și colaboratori în viața de zi cu zi. Putem spune cu mândrie că această competiție a devenit o tradiție și ne gândim deja la ce vom aduce nou anul viitor”, a declarat doamna Alina Crețu, Director Executiv APPR.

În competiția din acest an s-au înscris 288 de fermieri, membrii APPR, cu vârsta minimă de 18 ani, care respectă cumulativ toate condițiile din Regulamentul Campionatului disponibil pe platforma dedicată www.campionatulfermierilor.ro.

Față de ediția anterioară, Regulamentul competiției a suferit o serie modificări referitoare la condițiile de siguranță obligatorii, în strânsă legătură cu contextul pandemic actual.

Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor 2022 este organizat de APPR cu susținerea Partenerului Oficial, Corteva Agriscience, a Partenerului Instituțional, USV Iași, și a sponsorilor Groupama, Ipso, Michelin, Rodbun, Agrochirnogi, Aldahra și Intersnack.

Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor este un proiect dezvoltat și implementat de Rainbow Colorful Ideas sub semnătura Colorful Concepts – Any Idea is possible!

Link-uri importante:

Platformă dedicată: www.campionatulfermierilor.ro

Canalele de social media Farm Forum: Facebook și YouTube

Regulamentul Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor: https://campionatulfermierilor.ro/wp-content/uploads/2021/11/Regulament-CNFF-2021-2022.pdf

Despre Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR)

APPR este o asociație profesională formată din producători agricoli si reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, inființată în anul 2012. APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România. APPR este membra în COPA-COGECA, cea mai mare structură de reprezentare a intereselor fermierilor și cooperativelor europene.