Caravana montană de informare și promovare a programelor MADR, în județele: Bacău, Covasna, Sibiu, Gorj și Mehedinți

În perioada 25 – 29 iunie 2019, Agenția Națională a Zonei Montane, cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură Județene, a continuat campania de informare și promovare a programelor MADR în zona montană a României și a organizat un număr de 9 întâlniri de promovare și informare a fermierilor din zona montană a acestor județe.

La întâlniri au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Direcțiilor Agricole Județene, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ai Oficiilor Județene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ai Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, reprezentanți din cadrul Direcțiilor Silvice, alți reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, Prefecți, Subprefecți, fermieri/producători, asociații, federații, cooperative, societăți comerciale, composesorate, reprezentanți din cadrul Primăriilor etc.

Din partea MADR, a participat Tiberiu ȘTEF – consilierul personal pentru zona montană, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Petre DAEA.

Din partea Agenției Naționale a Zonei Montane au participat:

  • Dumitru ȘOVEA – consilier;
  • Romeo SAVU – consilier – Centrul regional de dezvoltare montană Bicaz – Neamț;
  • Marius DĂNILĂ – consilier – Oficiul de dezvoltare montană Întorsura Buzăului-Covasna;
  • Măriuca ROȘIANU – consilier – Centrul regional de dezvoltare montană Vaideeni – Vâlcea;
  • Anamaria PĂRĂIAN – consilier – Centrul regional de dezvoltare montană Hațeg– Hunedoara.

În județul Bacău au avut  loc două întâlniri: în sala de ședințe a Instituției Prefectului/Consiliului Județean – județul Bacău și în sala de ședințe a Asociației Crescătorilor de Animale „Valea Muntelui” din comuna Agăș.

În județul Covasna au avut loc două întâlniri: în sala de ședințe a Instituției Prefectului -județul Covasna și în sala Casei Orășenești de Cultură  a orașului Covasna.

În județul Sibiu au avut loc două întâlniri: în sala de ședințe a Instituției Prefectului -județul Sibiu și în sala Casei de Cultură a comunei Poplaca.

În județul Gorj au avut loc două întâlniri: în sala de ședințe a Instituției Prefectului- județul Gorj și în sala de ședințe a Primăriei din comuna Polovragi.

În județul Mehedinți a avut loc o singură întâlnire în zona montană a județului, în sala de ședințe a Primăriei din comuna Ponoarele.

În cadrul întâlnirilor s-au prezentat:

  • HG nr. 1036/2018 pentru organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane prin reorganizarea Agenției Zonei Montane, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind centrele regionale și oficiile de dezvoltare montană (7 centre regionale de dezvoltare montană și 32 oficii de dezvoltare montană);
  • noutățile aduse de Legea Muntelui nr. 197/2018;
  • noua delimitare a zonei montane stabilită prin Ordinul comun emis de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale nr. 97 din 19 februarie 2019 și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1.332 din 14 martie 2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare și a listei localităților din zona montană;
  • stadiul actual al Programului de încurajare a investițiilor din zona montană privind înființarea centrelor de colectare/procesare lapte în zona montană, a unităților de sacrificare a animalelor și prelucrare a cărnii, stâne montane, a centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii, a centrelor de colectare și prelucrare primară a ciupercilor și fructelor de pădure, dar și a plantelor medicinale: legile privind aprobarea programelor de investiții, proiectele de Hotărâri de Guvern privind schemele de finanțare aferente zonei montane și proiectele-tip pentru realizarea investițiilor din zona montană; redactarea și transmiterea scrisorilor de intenție a viitorilor potențiali beneficiari;
  • dreptul de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan” și Ordinul MADR nr. 328/31 mai 2019 pentru modificarea anexei la Ordinul MADR nr. 52/2017.

La finalul fiecărei întruniri, echipa de lucru constituită din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenției Naționale a Zonei Montane, au răspuns punctual întrebărilor adresate de participanți.