Cauzele uscării ciorchinilor

Descrierea bolii în literatura de specialitate e rară. Este posibil ca acest fapt să se datoreze incertitudinii privind cauzele apariţiei şi dezvoltării sale. În prezent, tot mai mulţi cercetători o clasează în grupa bolilor neparazitare ale viţei-de-vie.

Pe plan mondial, această boală poate fi întâlnită mai frecvent în viile ţărilor cu un climat mai rece: Germania, Austria şi Elveţia. În România, boala este mai frecventă în viile din Moldova (jumătatea nordică) şi în Transilvania. Poate fi întâlnită însă și în alte zone, cu predilecţie la viile cultivate în preajma caselor, sub diferite forme artistice, îndeosebi în cele în care se realizează o slabă aerisire şi o pătrundere anevoioasă a razelor solare, la viţele cultivate pe soluri având o fertilitate ridicată.

Cea mai plauzibilă dintre cauzele pro¬ducerii bolii rămâne însă raportul dintre conţinutul de potasiu (+calciu) şi magneziu, cu valori nete în favoarea potasiului, mai ales în perioada de început a acestei boli. Determinările efectuate prin analiza foliară a organelor efectuată în perioada de declanşare a bolii au arătat, întotdeauna, un conţinut ridicat de potasiu şi scăzut de magneziu.

Adeseori, uscarea rahisului poate fi confundată cu putrezirea pedunculară, cauzată de către Botrytis cinerea, sau asocierea mai multor factori în care predominanţi sunt: seceta şi excesul de magneziu, fenomen cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de “Fla”.

În cele mai frecvente cazuri, boala se declanşează la începutul maturării strugurilor, în faza lor de pârguire. Se manifestă îndeosebi pe rahisul strugurilor şi ceva mai rar pe pedunculul acestora şi pe lăstari. Ciorchinii afectaţi de această uscare prezintă multe boabe subdimensionate: meiate şi/sau mărgeluite. În primele faze apar unele pete necrotice de culoare închisă, aproape neagră, distinct delimitate şi care cresc, extinzându-se uneori până la primele porţiuni ale ramificaţiilor ciorchinelor. La început, petele necrotice sunt umede, după care se usucă, iar zonele afectate se adâncesc faţă de cele verzi, rămase sănătoase. Necroza uscată nu constituie o poartă de intrare a putregaiului cenuşiu, aşa cum se întâmplă în cazul crăpăturilor cauzate de atacul de făinare.

Pedicelele boabelor se necrozează, iar acestea se înmoaie, se veştejesc, iar pieliţa lor se încreţeşte, devine mată, deci fără luciul care este caracteristic multor soiuri de struguri. Boabele nu ajung să capete culoarea normală, specifică soiului, ca urmare a unui blocaj al procesului de maturare. În cazul ciorchinilor afectaţi de această boală, acumulările de glucide stagnează, iar aciditatea rămâne ridicată, ceea ce influenţează nefavorabil calitatea vinurilor.

În literatura de specialitate se apreciază că în viile puternic afectate de această boală se realizează o scădere cantitativă a recoltei de struguri evaluată la 15%, iar vinurile obţinute prezintă o diminuare a conţinutului de alcool. Mărimea pagubelor este dependenta de faza în care se declanşează boala. Cu cât apare mai de timpuriu, cu atât scăderile cantitative şi calitative sunt mai mari.

Ca factori favorizanţi ai bolii amintim: excesul de potasiu din sol, în condiţiile unui deficit de magneziu (s-a constatat că la un raport de peste 10 dintre aceste elemente nutritive, boala are cea mai ridicată frecvenţă), cultivarea unor soiuri dovedite a fi sensibile la această maladie (Cardinal, Chasselas dore, Sauvignon blanc, Cabernet Sauvignon etc.), plantaţiile cu viţă altoite pe portaltoi care imprimă butucilor o vigoare mare, conducerea verticală a lăstarilor care favorizează vigoarea și existenţa unui exces de azot în sol (administrat fie sub formă de îngrăşământ chimic, fie ca gunoi de grajd), care determină o creştere puternică a lăstarilor.

Prevenţia bolii se realizează prin folosirea unor viţe altoite pe portaltoi cu vigoare mai slabă și evitarea solurilor prea fertile. De asemenea, aplicarea unor doze moderate, la udări, evitarea conducerii joase a viţelor, în cazul în care nu se impune protejarea lor de gerurile iernii prin îngroparea coardelor în pământ constituie alte măsuri ce pot fi aplicate.