Ce este de făcut cu terenurile după recoltarea cerealelor păioase și rapiței (miriște)?

Campania de recoltat la cereale păioase s-a încheiat în toate zonele țării. La fel și la rapiță. Ce e de făcut cu aceste terenuri după recoltarea culturilor mai sus menționate, în condițiile în care trebuie să respectăm și prevederile din GAEC 6?

Conform GAEC 6, acoperirea minimă a solului se face pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile (15 iunie – 30 septembrie). Fermierii trebuie să păstreze terenul acoperit pe cel puțin 80% din suprafață arabilă a exploatației. Acoperirea solului se asigura prin miriștea rămasă după recoltare, culturi secundare, culturi de acoperire verzi sau culturi de toamnă nou înființate. În intervalul stabilit solul trebuie acoperit, cu excepția timpului necesar pregătirii terenului și înființării noii culturi (cel mult 2 săptămâni).

Din punct de vedere tehnologic miriștea astfel rezultata trebuie “întreținută”, combatandu-se buruienile, prin aplicarea unor erbicide pe bază de glifosat. Se poate alege una din formulele ROUNDUP CLASSIC PRO, ROUNDUP ENERGY SAU ROUNDUP EXTRA sau NASA, aplicat în funcție de gradul de imburuienare în doză de 1,5-5 l/ha.

Atenție! Pentru o eficacitate cât mai bună se recomandă adăugarea unuia din adjuvanții: HURRICANE (0,1 l/ha) sau SILWET STAR (0,1 l/ha).