Compania Lidea, performanță dovedită la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal!

Compania Lidea a  prezentat în lotul de la Caracal 11 hibrizi de rapiță: ES Capello, ES Palermo, ES Imperio, ES Momento, ES Vito, Memori CS, Decibel CL, Thalel CL, dar și ES Vivaro OL, ES Navigo, ES Gracio aflați în testare.

ES Capello este un hibrid nou, semi-timpuriu, cu vigoare bună la pornirea în vegetație. Are un conținut de ulei de 48%, risc redus de elongație în toamnă, rezistență bună la iernat și toleranță bună la scuturare. Este un hibrid cu talie mare, are stabilitate ridicată, valorifică eficient atât solele cu potențial redus cât și pe cele cu potențial mediu și ridicat. Hibridul asigură un conținut ridicat de proteină și Omega 3, precum și un potențial ridicat de producție.

ES Palermo esteun hibridnou, cu conținut foarte ridicat de ulei, care valorifică foarte bine atât solele cu potențial redus cât și solele cu potențial ridicat. Hibridul prezintă o toleranță foarte bună la boli precum Phoma și Sclerotinia.

ES Imperio este un hibrid semi-tardiv, unul dintre cei performanți din gama Euralis. Are o rezistență ridicată la Phoma, Sclerotinia și Verticilium. Are un conținut ridicat de ulei 48% și o capacitate foarte bună de ramificare. Produsul are o vigoare hibridă pronunțată, foarte importantă pentru rezistență la iernat. Es Imperio este un hibrid care prezintă un restart foarte bun în vegetație.

ES Momento este un hibrid semi-tardiv, cu o vigoare foarte bună de pornire în vegetație, conținut de ulei de 48%, toleranță foarte bună la scuturare, toleranță bună la Phoma. O altă caracteristică importantă a acestui hibrid este rezistența la iernat, precum și faptul că este o plantă cu talie redusă.

ES Vito este un hibrid semi-tardiv, cu un conținut de ulei 47%, conținut ridicat de proteină, are vigoare excelentă la pornirea în vegetație, rezistență excelentă la scuturare, toleranță ridicată la Phoma și Verticilium, dar și un potențial foarte ridicat de producție.

Memori CS este un hibrid semi-timpuriu rustic care asigură o productivitate ridicată și un conținut ridicat de ulei de 46%. Hibridul prezintă toleranță bună la boli și rezistență la scuturare și cădere.

Decibel CL este un hibrid semi-timpuriu, cu sistem de producție Clearfield®. Produsul prezintă o vigoare foarte bună la repornirea în vegetație, capacitate puternică de ramificare și toleranță la înghet. De asemenea, este caracterizat printr-o toleranță ridicată la dehiscența silicvelor. Hibridul prezintă un conținut de ulei de 47% și o combatere mult mai bună a buruienilor datorită tehnologiei Clearfield®.

Thalel CL este un hibrid semi-timpuriu, cu sistem de producție Clearfield®, caracterizat prin vigoare foarte bună la repornirea în vegetație, capacitate puternică de ramificare și un potențial foarte bun de producție.

În lotul de cereale păioase, compania Lidea a venit cu un portofoliu important de produse: Flavor CS, Sofru, Solindo CS, Sothys CS, Monte Cristo CS, Somtuoso CS, Sophie CS, Sorrial, Sosthene, Trismart, Jup și Melia.

Flavor CS este un soi de grâu timpuriu, aristat, care manifestă o bună stabilitate, și toleranță excelentă la boli. Soiul prezintă un potențial de producție ridicat în condiții variate de cultură.

Sofru este un soi de grâu timpuriu, cu rezistenţă bună la iernare şi un comportament agronomic bun. Pornește destul de devreme în vegetaţie primăvara, ceea ce-i permite o foarte bună valorificare a apei acumulate peste iarnă. Se pretează foarte bine pentru cultivare în zone în care se înregistrează temperaturi mai ridicate decât media pe ţară, cum ar fi sudul României. Deși este un soi aristat, prezintă o foarte bună toleranţă la încolţirea boabelor în spic. Soiul, cu un potențial de producție excelent și calități de panificație superioare, manifestă o capacitate bună de înfrăţire, o bună rezistență la cădere, la temperaturi scăzute, la arșiță și secetă, precum și o foarte bună toleranță la boli.

Solindo CS este un soi de grâu timpuriu, aristat, cu greutate specifică ridicată, care manifestă o bună rezistență la Eysiphe Graminis și are o bună toleranță la Fusarium. Soiul asigură producții ridicate și rusticitate.

Sothys CS este un soi de grâu timpuriu, aristat, cu o capacitate mare de înfățire și toleranță foarte bună la boli. Acest soi asigură producții ridicate.

Monte Cristo CS este un soi de grâu timpuriu, aristat, cu o foarte bună alternativitate, care prezintă o toleranță bună la bolile foliare și ale spicului. Soiul asigură producții ridicate.

Somtuoso CS este un soi de grâu semi-timpuriu, aristat, care manifestă o bună rezistență la cădere și foarte bună toleranță la rugini și Fusarium. Soiul prezintă un potențial de producție foarte ridicat.

Sophie CS este un soi de grâu rustic, semi-timpuriu, nearistat, cu profil sanitar excellent, care asigură un randament de producție foarte ridicat.

Sorrial este un soi de grâu semi-timpuriu, nearistat, cu MMB de excepție și potențial de prodcuție foarte ridicat.

Sosthene este un soi de grâu semi-timpuriu, nearistat, care manifestă o foarte bună înfrățire, o excelentă stabilitate și o bună rezistență la cădere. Soiul prezintă un potențial de producție ridicat în condiții variate de cultură.

Trismart este un soi de triticale rustic, cu bună adaptabilitate la toate condiiţiile de cultură și un conţinut ridicat de proteină. Soiul prezintă un risc scăzut de încolţire a bobului în spic și o producție de paie ridicată.

Jup este un soi de orz pe 6 rânduri, cu o capacitate de înfrățire ridicată. Se remarcă printr-o bună toleranță la boli, dar și la condițiile de stres. Soiul prezintă un potențial de producție ridicat în condiții variate de cultură.

Melia este un soi de orz pe 6 rânduri, cu MMB și masă hectolitrică foarte bune.Soiul manifestă o foarte bună toleranță la cădere și prezintă un potențial de producție foarte ridicat.