Conferința Națională dedicată Programului “Tineri Lideri pentru Agricultură” 2022

Astăzi, 10 mai, la Face Convention Center din București a avut loc Conferința Națională dedicată Programului “Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizată de Clubul Fermierilor Români.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți din conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Pădurilor și Apelor, Ministerului Educației, ai unor universități partenere ale Clubului, speakeri de la Bruxelles, tinerii fermieri absolvenți din primele serii ale programului, fermieri performanți din toate regiunile țării, lideri în domeniul tehnologiilor inovative pentru agricultură, reprezentanți ai altor asociații de fermieri din România, partenerii educaționali ai programului, mass media cu profil agricol și de business.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură se adresează absolvenților de facultate, cu vârsta până la 35 de ani, care vor prelua afacerea de familie în agricultură sau doresc să-și dezvolte o afacere în agricultură.

Ajuns la a treia ediție, programul înrolează 60 de participanți pentru sesiunea septembrie 2021 – mai 2022. Pentru prima dată, ediția 2021-2022 a Programului a oferit 8 burse de studiu pentru tineri fermieri din Republica Moldova.

Programul urmărește să pregătească până în 2027 un număr de 1000 de tineri, copii de fermieri, pentru asigurarea succesiunii afacerii de familie, reprezentarea intereselor fermierilor la nivel european și național, asumarea rolului de lider în propria afacere și comunitatea rurală, promovarea noilor tehnologii de Agricultură 4.0 și crearea unei comunități de tineri promotori ai inovației și antreprenoriatului.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România, care are ca obiectiv principal sprijinirea fermierilor pentru promovarea unui model românesc de agricultură performantă și valorificarea specificului național în procesul de aplicare a strategiilor și instrumentelor financiare ale Politicii Agricole Comune și a celei naționale.

Clubul are reprezentare la nivel național, fiind prezent în teritoriu prin 10 birouri regionale. Cele peste 800 de firme membre ale Clubului (care au aderat începând cu decembrie 2018), includ cei mai competitivi producători agricoli și însumează o suprafață arabilă de peste 750.000 ha. Consiliul Director al Clubului este format din 11 fermieri, persoane reprezentative la nivel național.

Succesul viitorului afacerilor fermierilor depinde de pregătirea prezentului, atât în plan profesional, pentru a asigura continuarea afacerii, cât și în cel al reprezentării intereselor fermierilor în cadrul instituțiilor europene și naționale responsabile pentru dezvoltarea agriculturii.

Reprezentanții publicațiilor Business Press Agricol și Cotidianul Agricol prezenți la conferință au luat pulsul evenimentului.