Peste zece mii de fermieri germani şi-au parcat, marţi 26 noiembrie, tractoarele în faţa Porţii Brandenburg din Berlin, la două luni după ce Guvernul a anunţat un vast pachet de reformă destinat reducerii utilizării îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi insecticidelor în exploataţiile agricole din Germania.
Convoaiele lungi au dus la blocarea traficului în inima districtului guvernamental al orașului, în cea mai mare manifestare a mâniei agricultorilor pentru schimbările de politică agricolă, convenite de cabinetul cancelarului Angela Merkel în septembrie.
Peste 5.000 de tractoare, precum și 10.000 de fermieri, s-au îndreptat din toată Germania la faimoasa Poartă Brandenburg din centrul Berlinului, convoiul ajungând să măsoare 20 de kilometri.

Fermierii cer în special o revizuire a „planului de protecţie a insectelor” anunţat la începutul lunii septembrie. Acest program, rezultat al unui compromis între Ministerele Mediului şi Agriculturii, prevede interzicerea utilizării erbicidului Glifosat începând din 2023 precum şi interzicerea erbicidelor şi insecticidelor în zonele „vulnerabile din punct de vedere ecologic”.
Aceasta este a treia manifestaţie de protest a fermierilor germani în mai puţin de două luni. La nivel general, fermierii se plâng de o lipsă de atenţie din partea clasei politice şi de faptul că opinia publică este din ce în ce mai sensibilă la aspectele ce ţin de mediul înconjurător. O dovadă în acest sens este faptul că o petiţie pentru „salvarea albinelor” de pesticide a strâns în acest an peste 1,8 milioane de semnături în Bavaria, ceea ce a obligat guvernul regional să ia măsuri cu privire la acest aspect.
Fermierii furioși spun că măsurile de protecție a mediului merg prea departe și prezintă un risc existențial pentru fermele lor.
„Mă simt din ce în ce mai puțin încrezător în privința viitorului”, a declarat fermierul Rene Wessler, în vârstă de 24 de ani, pentru AFP la protest.
„Mai întâi mor plantele de foame, apoi fermierii, apoi tu”, scria pe pancarta unui tractor.
