Fertilizarea legumelor prin intermediul seminţelor a început să se realizeze relativ recent. Conceptul se bazează pe efectul de “starter” pe care anumite produse nutritive îl pot exercita asupra seminţelor şi al plantelor în primele faze de dezvoltare. Chiar dacă solul sau substratul de cultură este pregătit să ofere condiţii de germinaţie şi nutriţie, totuşi acest lucru nu poate înlocui rolul unui fertilizant aplicat pe sămânţă. Sunt rare situațiile când condiţiile de semănat şi germinaţie sunt optime.
Un fertilizant aplicat pe semințe conţine în principal azot, fosfor şi zinc. Cele trei elemente sunt esenţiale pentru debutul culturii. Azotul este necesar pentru diviziunea celulară, fotosinteză şi formarea proteinelor, este consumat la început în cantităţi mici. Însă azotul din sol necesită nitrificare, iar cel din îngrăşămintele convenţionale este posibil să nu se fi solubilizat încă sau să fi fost levigat şi dus mai jos de nivelul seminţelor, unde în mod firesc îl vor găsi rădăcinile plantelor mai târziu. Fosforul este esenţial în primele fenofaze pentru că furnizează energia pentru creştere şi fotosinteză. Este un element important în structura peretelui celular. Fosforul din îngrăşămintele convenţionale are o solubilitate scăzută, la fel şi mobilitatea lui în sol. Dacă se află mai departe de 2 milimetri de sămânţă sau rădăcina absorbantă, nu va putea fi utilizat de plantă. Nu în ultimul rând, zincul contribuie la sinteza hormonilor de creştere, în principal a auxinelor. Totodată, joacă un rol important în procesul de diviziune şi elongaţie a celulelor.