Efortul de a menţine boala în cultură la un nivel redus depinde de momentul apariţiei ei. Există o relaţie directă între pierderile de producţie, momentul instalării bolii în cultură şi evoluţia ei. În afara plantei gazdă, în sol, ciuperca are o viaţă scurtă. În funcţie de sol şi de umiditate, poate supravieţui între 15 şi 80 zile. Poate ierna în tuberculii mănaţi rămaşi în câmp (în samulastră), o sursă importantă pentru îmbolnăvirea culturilor în anul următor. Principala sursă o reprezintă tuberculii de sămânţă mănaţi din silozuri şi depozite. Şi cei bolnavi eliminaţi la sortare, dar nedistruşi până la răsărirea culturilor, constituie o sursă importantă a bolii.
Spre deosebire de atacul pe frunze şi tulpini, atacul pe tuberculi este invizibil în timpul vegetaţiei, simptomele sunt mai puţin evidente, chiar pe tuberculii recoltaţi, deci este mai greu de evaluat. Tuberculii se infectează atunci când boala coboară de-a lungul tulpinii, pătrunzând prin stoloni. De asemenea, tuberculii se mai pot infecta când sporii de pe frunzele şi tulpinile infectate sunt spălaţi de ploi şi pătrund în sol prin ochi, lenticele, răni şi chiar prin coajă, dacă nu este suberificată.
În prima fază a atacului, forma şi consistenţa tuberculilor nu sunt modificate. După câteva săptămâni, tuberculii afectaţi prezintă extern zone de formă neregulată, mai mult sau mai puţin adâncite. Consistenţa se modifică, aceştia devin tari la pipăit, uneori chiar casanţi. Ţesuturile atacate sunt de culoare brun-ruginie, ciuperca înaintând în zona sănătoasă sub forma unor firişoare care se observă bine privind în transparenţă, o secţiune de câţiva milimetri grosime, făcută printr-o zonă recent invadată.
Culturile trebuie controlate periodic pentru a observa prezenţa manei pe frunze şi pentru a lua măsurile necesare. Plantele bolnave trebuie îndepărtate. Se poate folosi un desicant sau pot fi adunate în saci negri de plastic şi lăsate în soare, care distruge plantele şi patogenul. Odată distruse plantele infectate pot fi încorporate superficial în sol, de preferat într-un loc în care nu se vor mai planta cartofi sau tomate 2-3 ani. După distrugerea vrejilor se aşteaptă cel puţin două săptămâni pentru a avea epiderma suberificată, astfel încât să se producă cât mai puţine vătămări tuberculilor pe timpul manipulării. Orice vătămare produsă cojii, deschide calea spre infecţiile cu diferiţi patogeni, inclusiv mană, alternarioză, diferite putregaiuri umede şi uscate.
Mana se propagă rapid în depozit, deoarece sămânţa se păstrează la o temperatură de aproximativ 4°C. Tuberculii de sămânţă infectaţi pot să nu aibă simptome vizibile în depozit, dar în momentul când sunt plantaţi, devin sursă de infecţie. De aceea, se recomandă ca tuberculii mănaţi să fie distruşi. În depozite, indiferent de tipul acestora, mana va continua să evolueze alături de celelalte boli.
Distrugerea tuberculilor se poate face în mai multe moduri. Depinde de volum şi de posibilităţi. Cantităţile mici pot fi puse şi aruncate împreună cu gunoiul menajer sau se pot arde. Cantităţile mai mari ar putea fi lăsate pe sol şi acoperite cu plastic negru până la distrugerea, arderea completă la soare.
Cartofii depozitaţi trebuie verificaţi regulat pentru a observa eventuale semne, simptome ale bolii şi pentru îndepărtarea tuberculilor suspecţi. Chiar dacă toţi tuberculii din depozit nu au simptome, nu înseamnă că mana este absentă. Infecţia poate fi latentă, ceea ce înseamnă că aceasta a avut loc, dar încă nu este vizibilă.