Kaufland România anunță parteneriatul cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, prin care susține programul „Antreprenor în Agricultură 4.0 – seria VI” și o serie de inițiative strategice dedicate dezvoltării agriculturii românești și promovării produselor autohtone.
Valoarea totală a sprijinului acordat de Kaufland România este de 250.000 lei, direcționată către programe de formare, proiecte de cercetare și inițiative dedicate creșterii competitivității sectorului agricol. Prin această contribuție, Kaufland susține programul „Antreprenor în Agricultură 4.0” cu cinci burse pentru fermieri și implicarea specialiștilor companiei în sesiunile educaționale din cadrul programului.
Programul, desfășurat între noiembrie 2025 și februarie 2026, se adresează administratorilor de ferme cu minimum cinci ani de experiență managerială și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Obiectivul său este perfecționarea competențelor manageriale și antreprenoriale, pentru a transforma fermele românești în modele sustenabile de business.
Pe lângă componenta educațională, parteneriatul include și susținerea Think Tank-ului Agrinnovator Produs Românesc, care va elabora un ghid de listare a produselor românești, menit să sprijine fermierii și procesatorii în adaptarea la cerințele pieței și la standardele de calitate solicitate de retaileri. Scopul acestuia este de a contribui la creșterea prezenței produselor românești la raft și la reducerea deficitului comercial din sectorul agroalimentar.
În cadrul proiectului se va susține organizarea, pe parcursul a 12 luni, a șase forumuri regionale, conferințe și evenimente naționale, reunind peste 2.000 de fermieri, procesatori și reprezentanți ai mediului universitar, financiar și privat. Rezultatele acestor inițiative vor fi promovate și la nivel european, prin parteneriate instituționale și de politici publice.
„Kaufland România crede într-o agricultură performantă și orientată spre dezvoltare. Prin acest parteneriat, ne dorim să contribuim la formarea unei noi generații de lideri care înțeleg lanțul valoric, calitatea și sustenabilitatea și pot construi branduri românești solide, competitive pe piața europeană”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.
Parteneriatul cu Clubul Fermierilor Români face parte din direcția strategică de responsabilitate socială a Kaufland, care vizează dezvoltarea educației profesionale, susținerea economiei locale și promovarea produselor românești la raft.
„Colaborarea cu Kaufland România reprezintă un pas important în consolidarea ecosistemului agricol românesc. Ne bucurăm să avem alături un partener care înțelege importanța investiției în educație și leadership agricol. Prin programe precum ‘Antreprenor în Agricultură 4.0’, formăm fermieri capabili să gestioneze afaceri moderne, sustenabile și conectate la cerințele pieței europene”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv, Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.
Kaufland a investit anul trecut 9,5 milioane de euro în proiecte de responsabilitate socială cu impact direct în comunitate. Printre acestea se numără și două programe de finanțare, În Stare de Bine și Start ONG, prin care compania oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale.
Kaufland rămâne unul dintre cei mai mari susținători ai ONG-urilor din România, alături de care se implică activ pe domeniile educație, protecția mediului, cultură, social, sport și promovarea unui stil de viață sănătos.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
Kaufland angajează la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe www.cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, la numărul de telefon 021.9132 sau la biroul de informații din oricare magazin Kaufland.
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro
Despre Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă
Clubul Fermierilor Români este principala organizație profesională reprezentativă pentru fermierii performanți din România, reunind peste 1.400 de ferme din toate regiunile țării.
În 2024-2025, CFRO a inițiat și coordonează un proces strategic național de consultare care reunește întregul ecosistem agroalimentar – fermieri, procesatori, retaileri, instituții financiare și autorități publice.
Clubul Fermierilor Români se implică direct în dialogul cu Guvernul României, Administrația Prezidențială și Comisia Europeană pe teme strategice precum reducerea deficitului comercial alimentar, finanțarea multianuală a agriculturii, gestiunea riscurilor climatice și digitalizarea sectorului. Prin Think Tank-ul Agrinnovator Produs Românesc și programe de formare în leadership agricol – „Tineri Lideri pentru Agricultură” și „Antreprenor în Agricultură 4.0” – CFRO investește în viitoarea generație de antreprenori capabili să transforme fermele românești în modele sustenabile de business, competitive pe piața europeană.
Misiunea CFRO este să poziționeze agricultura românească ca prioritate strategică națională, asigurând securitatea alimentară, consolidând lanțul valoric agroalimentar și promovând produsele românești pe piețele internaționale.
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: office@cfro.ro
