La mulţi ani, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena!

O zi minunată de Sf. Constantin şi Elena!

Sfântul căruia îi purtaţi numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă linişte şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră.

La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!

Sfinții Constantin și Elena reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox și este celebrată anual de peste 1,75 milioane de români.

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ca protectori ai credinţei creştine, slăviţi de creştinătate “întocmai cu Apostolii”. În această zi peste 1,75 milioane de români își serbează onomastica. Află care sunt cele mai cunoscute obiceiuri și superstiții de Constantin și Elena.

Constantin cel Mare s-a născut in orasul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274 şi a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii şi a preoţilor în timpul domniei sale. Acesta este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august.

Despre mama lui Constantin, împărăteasa Elena, se spune că şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi. Aceasta a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte lăcaşuri.

În ajunul luptei cu păgânul Maxenţiu, suveranului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, semnul Crucii, ca simbol al biruinţei: “Întru acest semn vei învinge”. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine.

În ziua praznicului de Constantin și Elena, pentru voie bună și liniște în familie, este bine să aduci în casă cel puțin trei bujori îmbobociți

Obiceiuri și superstiții

În România există o serie de obiceiuri şi superstiții în această zi. Din bătrâni se spune că aceia care vor munci pământul în această zi vor avea parte de o invazie a păsărilor dăunătoare.

În această zi nu se lucrează ogoarele, nu se dă cu sapa, nu se plivesc ierburile. Mai mult, în alte zone se spune că aceasta este ziua în care păsările îşi învaţă puii să zboare.

În calendarul popular, sărbătoarea Sf. Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. În această zi, era interzis să se muncească, iar prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.

Ziua de Constantinul Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

De Sfinții Constantin și Elena femeile dau cu tămâie și stropesc cu aghiasmă pentru a alunga duhurile rele și necurate.

Pentru sănătate și bunăstare, în ziua praznicului, unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori îmbobociți, flori de lămâiță, dulciuri făcute în casă și pâine.

Superstiții de Sf. Constantin și Elena

Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Femeile obișnuiesc, pentru a alunga duhurile rele și necurate, să tămâie și să stropească cu agheasmă.

Pentru ca duhurile rele să nu fure sporul laptelui, în mediul rural se folosește și acum datina veche numită și “Sperietoarea vrăjitoarelor”. Toți membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei în jurul unui vas cu lapte și bat cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei, strigând tare să sperie vrăjitoarele care ar putea fura laptele.