Potrivit Consiliului pentru Agricultură și Pescuit al Uniunii Europene, cele mai afectate zone ale Europei de pesta porcină africană (PPA), sunt Letonia, Lituania, Polonia, România, Bulgaria, Estonia, Ungaria, Belgia și Italia. În ciuda faptului că situația “rămâne stabilă”, boala a continuat să se extindă și în regiunile din China, Mongolia, Vietnam, Cambogia și Republica Populară Democrată din Corea.
Conform declaraţiilor DG Agri & Fishing, statele membre vor continua lupta împotriva PPA, rămând vigilante și pregătite în orice moment să implementeze acțiuni de combatere. “Importanța crucială a cooperării multisectoriale pentru controlul bolii”, a fost subliniată de către Consiliu, delegații punând accent pe abordarea comună și colaborarea intersectorială pentru combaterea bolii. Aceștia au menționat, de asemenea, și importanța biosecurității și schimbului de informații, precum și cofinanțarea și respectarea standardelor comerciale internaționale de către partenerii comerciali.
Totodată, Reprezentanţii Uniunii Europene a Zootehniei și Comerțului (UECVB) au declarat că:
„Ideea de cooperare continuă între serviciile Comisiei, statele membre și părțile interesate, va fi fundamentală pentru depășirea acestor bariere. Succesul sistemului de control al Uniunii Europene, inclusiv regionalizarea UE, poate fi observat în ceea ce privește eradicarea ASF în Republica Cehă sau restrângerea bolii la populația de mistreţi din Belgia și Ungaria sau chiar în Estonia din 2018. Mai mult, niciun caz de ASF nu era legat de comerțul cu carne de porc, fie intracomunitar, fie exportat”.
În final, UCEVB a adăugat că “în ciuda realizărilor sistemului de control al UE, majoritatea partenerilor comerciali continuă să aplice barierele comerciale în calea cărnii de porc din UE, în ciuda strategiilor proactive și transparente de comunicare și cooperare din partea UE, a statelor sale membre și a industriei. În opinia UECBV, trebuie continuată cooperarea strânsă dintre DG AGRI, DG SANTE, DG TRADE, SEAE și statele membre ale UE pentru a elimina aceste bariere“.
