Ministerul Agriculturii a finalizat inventarierea terenurilor calamitate de secetă, constantându-se că 40% prin suprafața cultivată în toamna 2019 a fost afectată. Sumele cu care vor fi depăgubiți fermierii nu sunt nici mari, nici mici, dar vor ajunge la beneficiari prin septembrie, după rectificarea bugetară.
„S-a finalizat sinteza rapoartelor operate de cei care au activat în comisiile pentru situaţii de urgenţă şi astăzi putem să avem o cifră oficială. Au fost afectaţi un număr de 34.647 de fermieri, suprafaţa afectată este de 1.168.000 hectare cu culturi înfiinţate în toamna anului trecut. S-a definitivat la nivelul ministerului proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea acestei scheme de ajutor şi a fost pre-notificat la Comisia Europeană. Au fost luate în considerare prevederile orientărilor UE privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier şi în zone rurale şi aşteptăm ca să fie prinse în rectificarea de buget şi să facem plăţile la începutul lunii septembrie”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă.
S-a calculat și cuantumul despăgubirilor. Potrivit ministrului, se vor plăți despăgubiri de 925 lei/ha de grâu și secară, 805 lei/ha de triticale, 912 lei/ha de orz, 951 lei/ha de orzoaică, 772 de lei/ha de ovăz și 1002 lei/ha de rapiță. Oros a precizat că mai mult de 70% din suprafaţa afectată de secetă a fost cultivată cu grâu, iar cererile de solicitare se vor putea depune la APIA începând din 14 august. Suma totală alocată de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor este de 1,15 miliarde de lei.
