Mazărea găseşte condiţii favorabile de cultură în majoritatea zonelor agricole din ţară, fiind puţin pretenţioasă faţă de factorii de vegetaţie. Este planta zonei temperate, cu climat mai umed şi răcoros.
Temperatura minimă de germinaţie este de 1-2°C (3-4°C la soiurile zaharate, cu bobul zbârcit), optima fiind de 25°C, iar maxima de 35°C. Plantele tinere suportă, pe perioadă scurtă, temperaturi scăzute de -5…-6°C, în unele zone cultivându-se şi ca formă de toamnă (când plantele pot rezista până la -10…-12°C). Creşterea plantelor începe la 4- 5°C, dar pe măsura avansării în vegetaţie cerinţele faţă de temperatură cresc. În perioada de creştere, temperatura optimă este 14-15°C, în timpul înfloritului 15-18°C, iar la coacere 18-20°C. Temperaturile de peste 30°C împiedică fecundarea şi umplerea bobului şi favorizează atacul de gărgăriţă (Bruchus pisorum).
Mazărea are cerinţe moderate faţă de umiditate, fiind mai rezistentă la secetă decât fasolea şi soia. Pentru încolţire, necesarul de apă, raportat la masa seminţei, este de 95-120 %. Pretinde mai multă apă între înflorire până la formarea boabelor. Sunt favorabile mazării precipitaţiile din lunile mai şi iunie (120-140 mm). Seceta şi căldurile mari din această perioadă determină formarea unui număr redus de păstăi şi de boabe şi favorizează atacul de gărgăriţă. Excesul de apă pentru că prelungeşte înfloritul, eşalonează coacerea şi favorizează atacul de boli. Ploile din timpul maturării determină căderea şi putrezirea plantelor, iar alternanţa dintre ploi şi perioadele de arşiţă măreşte dehiscenţa păstăilor cauzând pierderi de boabe.
Cele mai favorabile pentru mazăre sunt solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, calde, profunde, bogate în humus, bine aprovizionate cu fosfor, potasiu şi calciu, bine structurate, cu o capacitate mare de reţinere a apei, pH 6,7-7,5 (cernoziomuri, solurile brun-roşcate şi aluviunile). Nu dă rezultate pe soluri grele, argiloase, cu exces de umiditate, neaerate, acide, nisipoase, sărăturate etc.
Având o creştere lentă în primele faze mazărea trebuie să urmeze după plante care lasă terenul curat de buruieni: culturile prăşitoare (porumb, cartof, sfeclă pentru zahăr, floarea-soarelui) şi cerealele păioase. Nu trebuie sa revină pe acelaşi teren mai devreme de 3-4 ani şi nici nu se cultivă după alte leguminoase pentru a se evita bolile (fuzarioza) şi dăunătorii specifici. Mazărea este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, în special pentru varză de toamnă, spanac, ridichi. Premergătoare bune pentru mazăre: cartofi, tomate, castraveţi.
Pentru o producţie de 1.000 kg boabe plus tulpini, mazărea consumă în medie, după diferiţi autori: 57,5 kg N, 15,5 kg P2O5, 30,5 K2O şi 32 kg CaO. Mare parte din necesarul de azot (40-75 %) şi-l procură din aer prin intermediul bacteriilor simbiotice, iar restul din rezervele solului. De aceea reacţionează mai slab la îngrăşămintele azotate, care se aplică ocazional la această plantă. Pe terenurile fertile şi după premergătoare bine fertilizate, utilizarea azotului nu este oportună, acesta putând avea chiar o influenţă negativă asupra activităţii bacteriilor fixatoare de azot.
Având rădăcini cu mare capacitate de solubilizare a fosforului din combinaţii mai greu solubile, mazărea valorifică bine rezervele de fosfor din sol. Fosforul stimulează dezvoltarea sistemului radicular şi formarea nodozităţilor, având o influenţă favorabilă asupra fructificării. Îngrăşămintele organice nu se aplică direct mazării, aceasta valorificând bine efectul remanent al gunoiului administrat plantei premergătoare. Pe solurile acide se folosesc amendamente calcaroase în doze de 4-6 t/ha, încorporate în sol sub arătură de bază.
Pentru înființarea culturii, se folosesc seminţe sănătoase, neatacate de gărgăriţă, cu puritatea minimă de 97 % şi capacitatea germinativă de cel puţin 80%. Pentru a stimula activitatea bacteriilor fixatoare de azot, sămânţa de mazăre se tratează în ziua semănatului cu biopreparatul Nitragin, folosind 3-4 flacoane pentru sămânţa necesară la un hectar (se evită acţiunea directă a razelor solare asupra seminţelor inoculate). Mazărea se seamănă primăvara în prima urgenţă, începând din 25 februarie până în aprilie, în funcţie de destinaţia culturii, când în sol, la 6-8 cm adâncime, temperatura este 1-2°C (3-4°C pentru soiurile cu bob zbârcit).
Pentru eşalonarea recoltei, se recomandă semănatul aceluiaşi soi la 7-10 zile distanţă. Întârzierea semănatului faţă de epoca optimă determină pierderi însemnate de producţie. Dacă se seamănă toamna, cantitatea de sămânţă este 180-220 kg/ha. Se seamănă în rânduri echidistante de 12,5-15 cm (1-1,2 mii. plante/ha). Având o creştere înceată în primele săptămâni de vegetaţie, mazărea este uşor năpădită de buruieni. Pentru prevenirea îmburuienării se evită amplasarea pe terenuri infestate, se foloseşte sămânţa curată, se asigură o densitate corespunzătoare a plantelor în lan etc. În loturile semincere se înlătură plantele de mazăre furajeră (Pisum arvense) care se recunosc după florile colorate în roşu-violaceu şi inelul violaceu de la baza stipelelor. Împotriva principalelor boli (antracnoza, bacterioza) şi dăunători (gărgăriţa mazării) se recomandă rotaţia culturii, folosirea de sămânţă sănătoasă, cultivarea de soiuri rezistente (soiuri de tip “afila”) etc.