Bolile de depozit sunt cele mai frustrante pentru producători, pentru că investiţia pentru fructele stricate în depozit este aceeaşi cu investiţia pentru fructele sănătoase. Pierderile în depozit pot ajunge până la 15% şi mai mult. Infestarea cu agenţii patogeni care se manifestă în depozit se produce încă din timpul verii, după înflorire.
În funcţie de perioada de depozitare, tehnologiile pentru combaterea bolilor de depozit cuprind minim 6 tratamente. La mai puţin de 6, cheltuiala este aproape inutilă pentru că efectele pe fructe nu sunt vizibile în depozit. Ca urmare, cheltuielile privind lucrările solului, tăierile, îngrăşămintele, produse fitosanitare şi aplicarea lor, recoltarea, depozitarea etc, devin complet inutile la fructele stricate. După înflorire, la interval de două săptămâni, se aplică tratamente de nutriţie cu calciu, foliar, în funcţie şi de vârsta plantaţiei. Acestea se completează cu tratamente de protecţie. La măr, de pildă, stropirile care se fac pentru combaterea rapănului pot asigura protecţie şi pentru alte boli de depozit. Este recomandat ca în livezile superintensive să se aplice tratamentul pe întreaga suprafaţă, în timp ce în livezile intensive se pot aplica pe anumite parcele, în funcţie de destinaţia producţiei.
În funcţie de modul de atac, infecţiile fructelor se pot clasifica în:
- infecţii prin lenticele (latente): rapănul de depozit (Venturia inaequalis), nectria (Cylindrocarpon mali) şi cele din grupul “gleosporioza”.
- infecţii prin vătămări ale epidermei: Penicillium, Botrytis, Monilinia, Alternaria, Phytophtora, Sphaeropsis.
- infecţii prin codiţe, cavităţi: Botrytis
- putrezire din interiorul fructelor: Alternaria, Fusarium, Sphaeropsis.