Interviu cu Adina Popteanu – director executiv al companiei SOYTEK
Cum definiți termenul de femeie de carieră, în acest domeniu al agriculturii?
Agricultura reprezintă un domeniu provocator, însă fascinant pentru mine, în ciuda tuturor problemelor generate de schimbările climatice, de piață, de mediul legislativ. Sunt în domeniu de peste 10 ani și în fiecare an descopăr noi provocări și, în același timp, noi lucruri de învățat. Tot ceea ce învăț, din evenimentele organizate,din acțiunile și provocările zilnice îmi dezvoltă abilitățile și dorința de a face mai mult și mai bine. Cred că e important să ne dezvoltăm în direcția în care ne dorim și să facem lucrurile cu plăcere, iar succesul nu va întârzia să apară.
Pentru a fi o femeie de carieră în agribusiness, o industrie în care activează cu preponderență bărbații, trebuie să ai un caracter puternic, cunștințe solide , o echipa care să împărtășească aceleași valori care converg în aceeași direcție, ferma. Este esențial să promovăm soluții adaptate nevoilor fermierilor, având în vedere că agricultura este un domeniu într-o continuă schimbare, dacă ne gândim la schimbările climatice și legislative, așa cum am mai spus.
În ce constă secretul profesional al femeilor care reușesc în activitate?
Succesul nu este compatibil cu cei care nu vor să-și asume responsabilitatea. Ca femeie de carieră, poți obține rezultate numai atunci când ești capabilă să-ți asumi riscuri și să-ți asumi responsabilitatea pentru deciziile tale. Dacă ești responsabilă pentru acțiunile tale și știi ce vrei să faci, atunci cu siguranță îți vei atinge obiectivul profesional. Pentru a avea succes, trebuie mai întâi să crezi în tine. Credința în tine este baza succesului. Dacă ai încredere în tine și în abilitățile tale, atunci vei face față oricărei sarcini, chiar și celei mai dificile.
Gândirea vizionară, receptivitatea pentru tot ce este nou, dorința de a te informa și de a te autodepăși profesional sunt calități care te conduc la succes. Sunt multe secrete profesionale, însă cel mai important este sa fii la curent cu toate tehnologiile actuale și să ai cunoștințele profesionale necesare, astfel încât să poți aduce soluți profitabile pentru fermieri.
Ce elemente definitorii vă motivează în activitatea desfășurată?
Evident, sunt multe elemente care mă motivează, cum ar oamenii profesioniști din jurul meu, dorința de cunoaștere, de a învăța permanent lucruri noi și de a-mi depăși propriile limite. Aceste elemente se împletesc armonios și cu dorința de a fi mai bună în fiecare zi și de a demonstra că indiferent ce obstacol apare, există întotdeauna soluții ca să îl poți depăși. Relaționarea cu fermierii astfel încât să înțelegi nevoile lor reale, de inovație atât în materie de tehnologii cât și de utilaje și mulțumirea că soluțiile propuse de tine ca specialist le aduce profit în fermă, îți bifează, fără falsă modestie, succesul în activitate.
Ce sfaturi oferiți tinerelor aspirante la o carieră de succes?
Abilitatea de a vă accepta eșecurile și de a merge mai departe este un lucru foarte important. Să aveți încredere în voi și să nu vă fie teamă să greșiți, greșelile înseamnă dezvoltare, datorită lor, învățăm ceva nou.
Sfatul cel mai de preț pe care îl pot da este să fie perseverente! Nu de puține ori am întâmpinat greutăți însă acest lucru m-a determinat să merg mai departe și să fiu mai bună decât am fost ieri! Spre bucuria mea, am observat că sunt multe femei care activează în agribusiness, femei puternice, care ar putea, prin tot ce au demonstat că pot ”muta munții din loc”!
Vă rog să transmiteţi un mesaj tuturor femeilor care activează în agricultură.
Doamnelor, domnișoarelor, vă doresc să aveți o primăvară frumoasă, cu multe realizări și nu în ultimul rând, să fiți puternice și să credeti în voi! Iar doamnelor care au dezvoltat un business în fermă, putere de muncă și un pic de umiditate în sol, care să dea un pic de curaj nu numai lor dar și tuturor fermierilor greu încercați în ultima perioadă!