Prețurile la produsele alimentare au suferit o nouă creștere în luna iulie!

Prețurile la produsele alimentare au suferit o nouă creștere în luna iulie, cele mai mari creșteri fiind înregistrate la produsele lactate, uleiuri vegetale și zahăr, se arată în analiza a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultura (FAO).

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr. În iulie, acest indice a crescut la 94,2 puncte, de la 93,1 puncte faţă de luna precedentă.

„La fel ca în iunie, creșterea prețurilor la uleiuri vegetale, lactate și zahăr a compensat prețul mai redus la carne, pe fondul valorii constante a indicelui prețului cerealelor”, se arată în comunicatul FAO.

Prețurile la uleiuri vegetale au urcat cu 7,6% în iulie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni. Prețurile la lactate și zahăr au urcat cu 3,5% și, respectiv, 1,4%, în timp ce prețurile la carne au scăzut cu 1,8%,în urma reducerii cererii.