Programul TalentA dezvoltat de Corteva Agriscience în 2021 va fi lansat astăzi, 4 iunie

Lansarea proiectului pentru anul acesta, dezvoltat de Corteva Agriscience are loc astăzi 4 iunie în cadrul unui Media Club la Hotel Crown Plaza București.

Programul utilizează instrumentele moderne de comunicare pentru a sensibiliza femeile din mediul rural, în special femeile din agricultura României. TalentA oferă programe educaționale online care ajută la dezvoltarea afacerilor, educație financiară, accesul la finanțare, tehnologii noi pentru agricultură. TalentA ajută la dezvoltarea capacităților manageriale, abilități noi pentru a dezvolta, moderniza și îmbunătăți viața în comunitățile în care femeile își desfășoară activitatea. Programul asigură facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri prin acordarea de premii câștigătorilor și motivarea participanților la program.

Cine se poate înscrie la acest program?

Femeile care lucrează în agricultură şi locuiesc în zonele rurale, indiferent de statut şi domeniul de activitate, care doresc să implementeze proiecte de dezvoltare şi sunt hotărâte să facă din afacerea lor o afacere sustenabilă, dinamică şi competitivă, precum şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc.

Doamnele care se vor înscrie la acest program și care vor fi selectate, vor participa la cursuri gratuite de instruire, cu îndrumare din partea experţilor şi a mentorilor din domeniu.

La finalul instruirii, Corteva Agriscience va asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri, prin acordarea de premii câștigătorilor și motivarea participanților la program. România a devenit a treia ţară care implementează programul TalentA.

În România, Corteva Agriscince va contribui prin programul TalentA la dezvoltarea comunităților rurale. Astfel, prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții se urmărește securitatea alimentară prin:

 – asigurarea hranei necesare și combaterea foametei;

 – asigurarea accesului la apă potabilă;

 – susținerea risipei alimentare;

 – combaterea schimbărilor climatice;

 – conservarea ecosistemelor.

Ce înțelegem noi prin securitatea alimentară? Asigurarea hranei zilnice tuturor oamenilor. Mai bine spus, orice om, în orice moment trebuie să aibă acces fizic, economic și social la hrană suficientă, sănătoasă și diversificată, astfel încât să îi acopere așteptările, dar mai ales nevoile  alimentare care să-i asigure o viață sănătoasă.

Microproiectele depuse în cadrul programului TalentA trebuie să se raporteze la beneficiul adus mai multor oameni, deci al unei întregi comunități, nu trebuie tratate individul. Pentru ca acest lucru să devină posibil sunt necesare parteneriatele, cum ar fi cele cu diverse ONG-uri și astfel se poate ajunge la îndeplinirea obiectivelor, precum:

  • Dezvoltarea de programe alimentare diverse și durabile;
  • Asigurarea accesului la hrană/alimente tuturor persoanelor, indiferent de veniturile de care dispune;
  • Promovarea unui sistem de viață sănătos;
  • Contribuie la dezvoltarea comunităților locale și la crearea de noi oportunități de colaborare;
  • Dezvoltarea economică locală și încurajează consumul de alimente obținute pe plan local și regional;
  • Crearea de parteneriate între fermieri / producători locali și consumatori, astfel încât micile afaceri de familie să prospere;·         
  • Promovarea unui mediu de lucru plăcut, care să includă condiții prielnice de muncă și mijloace convenabile de trai pentru fermieri și reprezentanții sistemului alimentar;
  • Crearea de programe educaționale (ex: ziua porților deschise, Școala Altfel).

Abordarea securității alimentare trebuie să includă următoarele strategii:

  • Reprezentare diversă în cadrul comunității;
  • Parteneriate de colaborare pentru luarea deciziilor;
  • O perspectivă clară asupra sistemului alimentar care să conducă la abordări integrate ale problemelor locale;
  • Concentrarea pe abordarea nevoilor comunităților cu venituri mici și marginalizate.

Exemple de proiecte de securitate alimentară în comunități:

  • ajutorarea persoanelor cu venituri mici să aibă acces la alimente proaspete și sănătoase, precum și la apă potabilă;
  • promovarea piețelor/târgurilor locale pentru a crește încrederea comunității;
  • introducerea mai multor alimente locale în școli;
  • creșterea vânzărilor de alimente locale;
  • sprijinirea proiectelor comunitare care generează locuri de muncă și îmbunătățesc accesul la hrană sănătoasă;
  • consolidarea infrastructurii alimentare locale;
  • susținerea programului de la fermă la școală;
  • evenimente agricole care creează oportunități pentru construirea comunității și dezvoltarea abilităților de lucru;
  • o inițiativă care să le oferă fermierilor posibilitatea de a dona produse persoanelor nevoiașe;
  • oportunități pentru muncă voluntară și răsplătirea ei prin donații;
  • crearea unor parteneriate între cooperativele de profil și cei care dețin afaceri de familie;
  • implementarea și adaptarea sistemelor de irigații în zone secetoase și aride;
  • crearea de cooperative alimentare ca instrument de consum durabil;
  • crearea unor ferme/grădini în școli, apoi produsele obținute să fie donate ori comercializare;
  • crearea unei rețele de voluntari care să împartă gratuit alimente
  • curățarea și îmbunătățirea sănătății pajiștilor dintr-o comunitate, astfel încât locuitorii să poată asigura animalelor hrana sănătoasă pe termen lung.