Protejarea animalelor din gospodarie pe perioada caniculei din timpul verii este extrem de importantă!

vaci_lapte, cotidianul_agricol

Pe timpul verii animalele sunt afectate de caniculă și schimbările bruște de temperatură, fenomene normale în acest sezon, care crează, un anumit grad de disconfort. În cazul în care nu sunt luate măsuri concrete prin care să fie protejate, animalele se pot confrunta cu afecțiuni destul de serioase, care le vor putea pune sănătatea în pericol, și de aceea este necesar să ne conformăm și să le asigurăm toate condițiile.

Asigurarea unor adăposturi optime

Majoritatea animalelor dintr-o gospodărie trebuie să fie adăpostite corespunzător pe timpul verii, în special atunci când prognoza meteo indică perioade caniculare de lungă durată. Atât ovinele, bovinele, porcinele cât și păsările trebuie să beneficieze de un adăpost care să le ferească de razele soarelui și care să asigure un flux constant de aer.

Perioada de pășunat

Cu toate că majoritatea animalelor din gospodărie pot fi protejate de temperaturile caniculare prin plasarea lor într-un adăpost, când vine vorba de speciile erbivore, nu este posibilă asigurarea unui nivel de protecție total, întrucât ele trebuie scoase la pășunat. Totuși, atunci când constatăm că urmează zile cu temperaturi ce vor depăși 30 de grade Celsius, este important să luăm măsuri. Astfel, perioada de pășunat trebuie ușor modificată, astfel încât animalele să nu fie pe câmp în partea zilei în care razele soarelui sunt cele mai puternice. În mod normal, se recomandă ca pășunatul să înceapă cât mai de dimineață, pentru circa 3-4 ore, timp care este oricum suficient pentru ca animalele să-și asigure necesarul de hrană.

După lăsarea căldurii, pășunatul trebuie întrerupt pentru 3-4 ore, timp pe care animalele îl vor petrece la adăpost, ferite de razele soarelui. Scoaterea din nou a animalelor la pășunat se poate face după-amiază, pentru alte 3-4 ore.

Asigurarea de apă

Chiar dacă sunt ferite de razele soarelui, animalele tot vor fi afectate de căldura intensă, iar stresul termic va crește necesarul de apă al acestora. Astfel, animalele vor trebui să beneficieze de apă curată și rece la discreție, la care să poată avea acces ușor. Pe lângă cantitatea de apă, și modul în care sunt construite adăpătorile este important. Acestea trebuie montate astfel încât să nu poată fi răsturnate de animale și plasate într-un loc ferit de razele soarelui, pentru ca apa să rămână rece pentru o perioadă îndelungată. Mai mult, dacă spațiul permite acest lucru, se poate lua în calcul împărțirea animalelor în grupuri mai mici și instalarea mai multor adăpători, pentru ca animalele să nu se grupeze în jurul unei singure surse de apă, deoarece acest lucru va duce la creșterea temperaturii lor corporale.