Agentul patogen care produce putregaiul fibros al rădăcinilor este ciuperca parazită Armillaria melles. Boala este mult mai frecventă în plantaţiile viticole situate pe soluri grele şi cu exces de umiditate.
Butucii afectaţi îşi pierd treptat vigoarea şi se debilitează, lăstarii devin tot mai subţiri şi anemici, iar cu timpul se ofilesc, îndeosebi în perioadele secetoase, iar coardele se usucă de la vârf în jos. Frunzele devin clorotice şi adesea cad prematur. Spre toamnă, butucii bolnavi prezintă o înroşire fiziologică apărută ca urmare a unei deficienţe de funcţionare a rădăcinilor. Plantele pier după câţiva ani de atac. Toamna, la baza butucilor afectaţi pot apărea mănunchiuri ale fructificaţiilor acestei ciuperci, cu pălării “albe” sau “maro” de diametru 8-10 cm şi un “guler” colorat în gri sau brun, codiţe de 15-20 cm. În perioadele lungi de umezeală a solului, intensitatea atacului se poate remarca în zona coletului, la adâncimea de 5-10 cm, iar în cele mai uscate, atacul puternic se produce pe rădăcini, la o adâncime de până la 40 cm. Pe scoarţa rădăcinilor afectate se formează pete de forma unor frunze de palmieri sau de evantai, care se acoperă cu un manşon micelian brun sau negru. Rădăcinile atacate se înnegresc şi se înmoaie. Ele capătă un aspect buretos şi miros dezagreabil, de ciuperci putrezite.
Ciuperca iernează în sol, fie ca miceliu, fie ca organe de rezistenţă. Atacul se manifestă pe câţiva butuci izolaţi, care apoi înaintează, în cazul viilor tinere pe rândurile de viţe. La viile mai în vârstă atacul apare la plante în mod concentric, ca urmare a intersectării rădăcinilor de la viţele bolnave cu cele sănătoase, nu doar de-a lungul rândurilor, ci şi de la un rând la altul. Pieirea butucilor se manifestă sub formă de “focare” şi se produce fie în timpul vegetaţiei (mai ales în perioadele secetoase), fie atunci când este ger în timpul zilei, urmare a faptului că ramurile provizorii ale butucilor (1-2 ani) nu au acumulat suficiente substanţe de rezervă.
Dintre măsurile de prevenire amintim: evitarea amplasării şcolilor de viţe pe terenuri argiloase sau în zone cu multe precipitaţii, aplicarea irigării şcolilor de viţe cu norme reduse de udare, amplasarea noilor plantaţii pe dealuri însorite, evitarea situaţiilor de băltire în plantaţiile viticole și aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor, în plantaţiile predispuse la această boală.
În caz de atac butucii se scot şi se ard. În gropile rămase se presară var nestins sau sulfat de fier (FeSO4). Gropile se lasă neacoperite, cel puţin un an, în scopul sterilizării lor.