Rapița, un segment important în activitatea de cercetare Corteva Agriscience!

Cultura de rapiță este un segment important în activitatea de cercetare Corteva Agriscience tocmai pentru a aduce în piață hibrizi mai adaptați pentru condițiile actuale de cultură și de mediu.

PT264 este cel reprezentativ și vândut hibrid de rapiță din România. Este un hibrid adaptat pentru condițiile țării noastre, cu creștere rapidă în toamnă și revenire lentă în primăvară, care îi conferă protecție la înghețurile târzii. De asemenea el are o toleranță foarte bună la secetă și arșiță, caracteristici care îl desemnează ca fiind cel mai potrivit hibrid pentru condițiile actuale. Face parte din noua generație de hibrizi extrem de productivi, cu stabilitate și adaptabilitate excepționale și toleranță foarte bună la Sclerotinia.

PT275 este cel mai intensiv hibrid de rapiță Pionner, care poate ajunge la producții de peste 5 tone în condiții de tehnologie ridicată. rapita PT275.Hibridul semitimpuriu este recomandat pentru semănatul întârziat.prezintă o dezvoltarea rapidă în toamnă, o excelentă toleranță la boli (Phoma și Sclerotinia) și rezistență foarte bună la iernare, o foarte bună ramificare, respectiv masă mare de silicve fertile și o foarte bună rezistență la scuturare.

Hibridul de rapiță PT271, este hibrid intensiv, care răspunde foarte bine tehnologiilor înalte. El prezintă o rezistență foarte bună la iernare și  o pornire vegetativă puternică în primăvară. PT271 a demonstrat în Vestul țării o adaptabilitate la condițiile locale greu de egalat, reușind să ajungă la producții extraordinare chiar și în condiții dificile.

PT225 este unhibrid semitimpuriu, cu performanțe excepționale de producție recomandat pentru tehnologie intensive care prezintă o rezistență ridicată la Phoma și rezistență foarte bună la iernare. Caracteristicile  agronomice superioare permit recoltarea fără pierderi. Hibridul prezintă stabilitate excelentă, conținut ridicat de ulei și o excelentă rezistență la boli.

Reprezentanții companiei Corteva Agriscience  au vorbit la „Ziua Rapiței și a Grâului” organizată la Statiunea de Cercetarea Agricolă Caracal, despre Lumiposa®,  singurul insecticid pentru tratarea semințelor de rapiță ce conține cyantraniliprol. Tehnologia oferă o protecție extraordinară împotriva dăunătorilor cheie ai rapiței, inclusiv Musca cruciferelor. Lumiposa® ajută vizibil la creșterea viguroasă a plantelor de rapiță cu beneficii pentru o cultură sigură.

Totodată, specialiștii companiei au evidențiat  și importanța noii soluții tehnologice pentru controlul buruienilor dicotiledonate anuale și perene – erbicidul Korvetto™. Produsul care conține două substanțe active, halauxifen-metil (Arylex™ active) și clopiralid, ambele aparținând familiei auxinelor sintetice,.este un erbicid postemergent destinat utilizării primăvara în cultura de rapiță de toamnă pentru controlul unui spectru larg de buruieni dicotiledonate. El se aplică primăvara, de la începutul alungirii tulpinilor (rozetă) a culturii de rapiță (BBCH-30) până când mugurii florali sunt prezenți dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH-50).Poate fi utilizat pe toate varietățile de rapiță de toamnă (convențională și Clearfield®) pentru combaterea speciilor de buruieni cu frunză lată. Numărul maxim de aplicări: o singură aplicare pe cultură/sezon.