Reglementările în vigoare privind creşterea şi ameliorarea genetică

În baza reglementărilor în vigoare privind creşterea şi ameliorarea genetică a animalelor, în perioada 06 – 31 mai 2019, se vor efectua lucrările de bonitare, clasare şi autorizare a reproducătorilor masculi utilizaţi la montă naturală autorizată, o acțiune tehnică deosebit de importantă.

În acest sens, s-au constitui comisiile de bonitare în vederea realizării în bune condiţii a acestei acțiuni. În acest scop facem următoarele precizări:

  • Se vor autoriza la montă naturală numai reproducătorii masculi care la bonitare îndeplinesc cerinţele minime şi condiţiile sanitare-veterinare conform legislaţiei în vigoare.
  • În fiecare localitate şi crescătorie comisia de bonitare va încheia un proces verbal privind rezultatele lucrărilor şi va elibera autorizaţii de utilizare a reproducătorilor în localitatea sau ferma respectivă, semnate de către şef serviciu CRZ şi coordonatorul OJZ.
  • Pe baza rezultatelor bonitării şi clasării se va analiza modul de asigurare a necesarului de tauri, bivoli, armăsari, vieri, berbeci şi ţapi pe anul 2019 şi se va întocmi necesarul pentru anul 2020, pe rase.
  • Odata cu aceasta actiune specialistii OJZ au obligatia de a discuta cu primarii localităților unde nu se execută însămânțare artificiala pentru a stabili sistemul de reproductie, fie prin montă naturală cu respectarea OM nr. 861/614 din 2003, fie                                                                         prin înființarea de PIAV-uri.