Mai mulţi sindicalişti din silvicultură au participat în ziua de 9 aprilie a.c., la un miting organizat de federaţia „Silva” în faţa Parlamentului, solicitând reprezentanţilor Camerei Deputaţilor să respingă proiectul de modificare a Legii 1/2000 privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.
Sindicaliştii din silvicultură solicită plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură respingerea proiectului de Lege PL nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe. În urma evaluării impactului pe care propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 îl va avea asupra fondului forestier proprietate publică a statului, a rezultat o diminuare cu peste 650.000 hectare a fondului forestier proprietate publică a statului, iar ca efect social dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă.
Potrivit preşedintelui federaţiei, Silviu Geană, la miting au participat 260 de sindicalişti din toată ţara. Şeful federaţiei „Silva” a precizat că la protestatari a venit şeful Comisiei pentru Agricultură şi Silvicultură din Camera Deputaţilor, Alexandru Stănescu care a dat asigurări că proiectul nu va trece cât timp el este lider de grup.
