Sfântului Andrei, ocrotitorul României, este prăznuită pe 30 noiembrie. Această zi este recunoscută oficial ca sărbătoare legală și zi nelucrătoare în România din 2012.
Cine a fost Sfântul Andrei?
Sfântul Apostol Andrei a fost primul apostol chemat de Iisus Hristos (de unde și denumirea de „Cel Întâi Chemat”) și fratele Sfântului Petru. Potrivit tradiției, el este considerat cel care a propovăduit creștinismul pe teritoriul Dobrogei de astăzi, fiind astfel patronul spiritual al românilor. A fost martirizat la Patras, în Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută sub numele de Crucea Sfântului Andrei.
Sărbătoarea de Sfântul Andrei, numită în popor și „Sântandrei” sau „Ziua Lupului”, marchează trecerea dintre toamnă și iarnă și este însoțită de numeroase tradiții și superstiții.
- Păzitul usturoiului: Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri implică adunarea tinerilor pentru a „păzi usturoiul” peste noapte, pentru a alunga spiritele rele (strigoii).
- Prezicerea ursitei: Fetele nemăritate își pot visa sortitul dacă pun un fir de busuioc sfințit sub pernă în noaptea de 29 spre 30 noiembrie.
- Pâinea și sarea: O altă tradiție pentru aflarea viitorului soț implică prepararea unei turte sărate („turta de Indrei”).
- Proorocirea vremii și a recoltei: Se pune grâu la încolțit în această zi. Modul în care crește grâul până la Anul Nou prevestește norocul, sănătatea și bogăția casei, sau recolta viitoare.
- Protecția casei: În unele zone, oamenii ung ușile și ferestrele cu usturoi pentru a se proteja de strigoi și alte forțe malefice
La mulți ani cu sănătate tuturor celor care poartă numele Sf. Andrei!
