Scrisoarea deschisă a Alianței pentru Agricultură și Cooperare adresată membrilor guvernului cu privire la măsurile urgente necesare pentru asigurarea securității și siguranței alimentare

Domnului Premier Nicolae CIUCĂ,

Domnului Ministru Adrian CHESNOIU,

Domnului Ministru Virgil POPESCU,

Domnului Ministru Adrian CÂCIU,

Stimate Domnule Premier,

Stimați Membri ai Guvernului României,

Sectorul agroalimentar românesc și european a trecut prin criza provocată de COVID-19, acum trece prin criza energetică și cea cauzată de război. Invazia Ucrainei riscă să perturbe piețele globale pentru produse agricole (îndeosebi cereale și oleaginoase) și inputuri pentru agricultură, cum ar fi energia, combustibilul și îngrășămintele. Rusia este cel mai mare furnizor de combustibil al UE (18% din importurile Uniunii provin din Rusia); exporturile rusești de îngrășăminte către UE reprezintă 30% din importurile de îngrășăminte la nivelul Uniunii, iar în cazul României ajung și până la 40% în anumiți ani.

Cele 3 crize menționate anterior vor duce la o lipsă de hrană. Aceasta va fi cauzată de cele 3 crize precizate anterior, dar în mod special și de seceta pedologică care a început să facă ravagii în multe state europene și se face resimțită și in România. Pe de o parte se pune problema de costuri și pe de altă parte de lipsă disponibilitate a unor produse/inputuri care poate duce la diminuarea drastică a producției agricole a României și majorității statelor din UE.

Costurile cu inputurile agricole și producția agricolă au crescut și vor mai crește foarte mult, prin urmare se va limita accesul la hrană pentru consumatorii cu venituri mici în special.

Există riscul major ca țările sărace din Asia, Africa precum Egipt, Liban, Indonezia, Etiopia, etc să sufere de înfometare în anul 2022 și 2023.

Consumatorii din Europa vor avea hrana, dar va fi la costuri foarte mari, la limita permisibilității. Cei care vor suferi de foame vor deveni refugiați în țările mai dezvoltate, așa cum se întâmplă și acum în Europa. Nu știm dacă Europa și România vor putea face față unui val de refugiați enorm de mare în comparație cu cel din prezent.

Trebuie luate măsuri la nivel European prin amânarea implementării restricțiilor prevăzute în strategiile pentru agricultură ale Pactului Verde European, respectiv de la Fermă la Furculiță și Biodiversitatea 2030, dar foarte importante sunt și măsurile pe care le ia fiecare stat membru, respectiv România. Efectele crizelor au început să se resimtă și vor avea impact în producția anului 2022, dar mult mai proeminentă va fi pentru producția și prețul recoltelor din anul 2023.

Pentru a asigura premizele realizării unei producții agricole cât mai mari în România, în aceste situații de criză se impun și solicităm în regim de urgență următoarele măsuri:

  1. Eliminarea accizei la motorina folosită în agricultură pentru perioada 15 martie-15 august 2022;
  2. Acordarea unei subvenții la tona de îngrășământ utilizat în agricultura autohtonă care poate fi acordat. Aici se poate utiliza un model similar cu al Bulgariei ex: echivalentul în lei a 58 EURO Mw/h și compensarea certificatelor verzi/sumelor aferente acestora pentru a fi utilizate în investiții pentru reducerea emisiilor de COși trecerea către o energie prietenoasă cu mediul.

Este foarte important să se concretizeze cât mai rapid această formă de sprijin pentru a se putea începe producția de îngrășăminte chimice, depozitarea la distribuitori și chiar fermieri pentru campania din toamna 2022. Având în vedere că este singurul combinat din România care poate începe producția în 2 săptămâni de la momentul când are asigurată necesarul de gaz pentru următoarele 3-6 luni cu care să asigure minimum 60% din necesarul intern de îngrășăminte necesare sectorului agricol din România.

Stimate Domnule Premier, Stimate Domnule Ministru, vă rugăm să prioritizați securitate și siguranța alimentară a României în aceste perioade de criză. 

Rămânem la dispoziția dumeavoastră și a experților aflați în coordonarea dumneavoastră pentru a furniza informații suplimentare pentru eventuale informații suplimentare.

În numele tuturor membrilor și  organizațiilor membre ale celor 4 organizații.

ORGANIZAȚIEPREȘEDINTE
PRO AGROIonel ARION
LAPARNicolae VASILE 
UNCSVMircea BĂLUȚĂ 
APPRNicolae SITARU