Tomatele cresc pe aproape toate tipurile de sol, însă pentru o productivitate ridicată sunt de preferat solurile lutoase cu o bună capacitate de retenţie a apei şi cu un conţinut organic ridicat. Variaţiile solului de la aciditate medie (pH 5,5) la una neutră (pH 7,0) sunt potrivite pentru cultivarea în condiţii optime a tomatelor. Foarte important este să se ţină cont de rotaţia culturilor. Acest lucru ajută la menţinerea fertilităţii solului şi la descreşterea presiunii bolilor. Este recomandat ca planul de rotaţie al culturilor să nu includă specii din aceeaşi familie şi să se desfăşoare pe perioada unui an.
Norma de aplicare a fertilizanţilor ar trebui să depindă de rezultatele unei analize de sol efectuată recent. Aplicarea proporţionată a fertilizanţilor este esenţială pentru a crea cel mai bun echilibru între creşterea plantelor, înflorire, apariţia, dezvoltarea şi calitatea fructelor. Orice fertilizant de sol aplicat în exces poate deveni toxic şi va avea un efect negativ asupra producţiei şi a normelor de calitate.
Recomandările pot fi folosite ca şi ghid general: N (azot) – aproximativ 200-220 kg/ha. Pentru o mai bună dezvoltare a plantei nu folosiţi prea mult în perioada de vegetaţie; P2O5 (fosfor): 100-120 kg/ha. Ar trebui să fie accesibil plantei în perioada incipientă de creştere, ajută la o mai bună înrădăcinare; K2O -350-380 kg/ha. Potasiul afectează calitatea şi fermitatea fructelor, ar trebui să fie accesibil de la începutul perioadei de coacere și MgO: aproximativ 50-80 kg/ha. Trebuie avut grijă de conţinutul în calciu al solului sau de disponibilitatea lui pentru plante, întrucât cantităţile adecvate vor preveni problemele cu înflorirea şi înrădăcinarea. Aplicarea fazială este foarte eficientă atunci când este făcută împreună de fertilizanţii minerali NPK potriviţi. Acest lucru va duce la creşterea utilizării fertilizanţilor de sol şi creşte riscul de a avea un nivel ridicat al EC-ului din sol, mai ales atunci când este folosită irigarea prin picurare.
Obţinerea unei umidităţii uniforme pe tot parcursul perioadei de vegetaţie este absolut necesară pentru a lega şi obţine fructe de calitate optimă. Fluctuaţiile mari de umiditate vor duce la o productivitate scăzută sau crăparea fructelor. Folosirea irigaţiei prin picurare, cultivarea pe paturi înălţate şi folosirea mulcirii scade riscul de apariţie a bolilor, comparativ cu irigatul prin aspersie.
Cele mai bune rezultate pot fi aşteptate atunci când se transplantează răsaduri sănătoase şi uniforme. Pentru a minimiza perioada de stres de după transplantare este recomandat să se folosească răsaduri produse în tăviţe care menţin sistemul radicular sănătos şi fără riscuri la transplantare. Acordaţi maximă atenţie faptului că folosirea răsadurilor prea bătrâne va duce la întârzierea primei recolte. Transplantarea în câmp deschis se realizează în funcţie de ultimul îngheţ de primăvară, de obicei în primele săptămâni din luna mai.