Specialiştii Euralis Seminţe caută în permanenţă soluţii pentru provocările din agribusiness

În data de 31 iulie a.c., compania Euralis Seminţe a organizat în parteneriat cu BASF evenimentul Euralis Master Field, dedicat culturilor de porumb, floarea-soarelui şi sorg. Întâlnirea cu fermierii a avut loc în cadrul fermei Arprest, din localitatea Drajna, judeţul Călăraşi.

În contextul unui an dificil din punct de vedere pedoclimatic, fermierii şi specialiştii prezenţi au avut oportunitatea să constate performanţa geneticii Euralis, completată de fluxul tehnologic de protecţie a culturilor oferit de partenerii BASF. Compania Euralis Seminţe este abgradată la un program de studiu complex privind adaptarea tehnologiilor la schimbările climatice.

În deschidere, Magdalena Darac, Country Manager Euralis Seminţe, le-a mulţumit invitaţilor pentru participare şi a prezentat echipa implicată în organizarea evenimentului: Constantin Ştefan, Costel Pănculesc – Reprezentanţi tehnici şi de vânzări zonali, Valentin Radu – Regional Sales Manager zona Sud, Florin Guloiu – Product Manager, Edouard Martin – Crops Managere SEE, Octavian Darac – Key Account Manager şi Diana Tănase – PR & Marketing Specialist.

“Euralis Semences este Divizia de Seminţe a Grupului EURALIS, una dintre cele mai mari cooperative franceze, care numără 12.000 de membri, având sediul în Lescar, în sud-vestul Franţei. Euralis Semences este unul dintre liderii europeni pe piaţa seminţelor pentru cultura mare: porumb, floarea-soarelui, sorg, soia şi rapiţă. Expertiza noastră are la bază o cercetare puternică şi inovativă, materializată în producţii fiabile de înaltă calitate.

Astăzi, în România, compania Euralis Seminţe este recunoscută şi apreciată de partenerii noştri, fermieri şi distribuitori, prin parteneriate durabile. Ceea ce ne diferenţiază în piaţă sunt valorile recunoscute pe care ne bazăm, în ideea că ne-am propus să fim cel mai inovator producător de material genetic semincer. Vreau să vă asigur că noi, specialiştii companiei Euralis Seminţe, am fost şi vom fi întotdeauna creativi, atenţi şi orientaţi la nevoile clienţilor noştri, căutând în permanenţă soluţii la provocările din agribusiness.

Indiferent de tipul de hibrizi din portofoliu, randamentul rămâne până la urmă criteriul principal de selecţie. Din acest motiv, testarea hibrizilor marca Euralis Seminţe se realizează în condiţii extrem de exigente, tocmai pentru a putea valida stabilitatea producţiilor. Performanţa şi stabilitatea criteriilor de selecţie sunt parametri comuni pentru toate programele de selecţie şi ameliorare efectuate de Euralis.

Astăzi, în cadrul evenimentului Euralis Master Field organizat la ferma domnului Arpăşanu, avem oportunitatea de a demonstra în câmp performanţa obţinută în culturile agricole prezentate, utilizând genetică premium şi scheme de fertilizare şi tratament eficiente”, a subliniat Magdalena Darac, Country Manager Euralis Seminţe.

Echipa BASF prezentă în cadrul Euralis Master Field a fost reprezentată de Ionuţ Lăpădătescu – Sales and Commercial Manager Agricultural Solutions la BASF, Silviu Roşca – Key Account Manager Seed Companies BASF, dar şi de reprezentanţii tehnici şi de vânzări zonali, Alina Folea, Ştefan Popa şi Marius Mircioiu.

“BASF, unul din cei mai mari furnizori de produse pentru protecția plantelor, vine în sprijinul fermierilor cu o gamă largă de produse, incluzând erbicide, fungicide, insecticide și tratament pentru semințe. Investim permanent în cercetare-dezvoltare pentru a descoperi noi produse, tot mai eficiente, pentru culturi agricole sănătoase și productive. Prin tot ceea ce întreprindem ne dorim să fim alături de fermieri și să creăm împreună soluții inovatoare pentru o agriculturã durabilă. Pornim de la înțelegerea profundă a nevoilor agricultorilor şi ne propunem să construim relații bazate pe încredere și parteneriate solide, menite să conducă la soluții eficiente în domeniul protecției plantelor”, a spus Silviu Roşca, Key Account Manager Seed Companies BASF.

Evenimentul a continuat cu vizitarea loturilor demonstrative şi prezentarea tehnologiilor de cultură. În cadrul primului atelier, fermierii prezenţi au avut posibilitatea să vadă hibrizii de floarea-soarelui, precum cei cu rezistenţă genetică la Orobanche şi sistem de producţie Clearfield® Plus. Dintre hibrizii Euralis de floarea-soarelui cu sistem de producţie Clearfield® şi Clearfield® Plus au fost enumeraţi: ES TERRAMIS CL, ES JANIS CLP, ES GENESIS CLP, ES POETIC CLP, dar şi noii hibrizi intraţi în portofoliu: ES AROMATIC SU şi ES ARGENTIC SU, hibrizi cu toleranta la erbicidul EXPRESS®.

“Hibrizii cu sistemul de producţie Clearfield® Plus, practic cel mai eficient sistem de combatere a buruienilor, au toleranţă excelentă la erbicid, manifestă rezistenţă genetică la Orobanche, dar şi un randament bun în condiţii climatice diferite. Ceea ce trebuie să subliniez este că hibrizii noştri şi au calităţi deosebite, şi anume: un conţinut ridicat de acid oleic, în cazul hibrizilor high-oleici, o vigoare bună la pornirea în vegetaţie, dar şi o foarte bună toleranţă la stresul climatic şi la boli”, spus Florin Guloiu – Product Manager, care a prezentat în detaliu fiecare hibrid.

ES TERRAMIS CL este un hibrid linoleic semi-tardiv cu tehnologie Clearfield®, cu rezistenţă genetică la Orobanche până la rasa F şi cu un conţinut de ulei de 47%. ES TERRAMIS CL are o vigoare foarte bună la răsărire, o tulpină scurtă şi robustă, care îi conferă o toleranță foarte bună la cădere. Hibridul are o masă hectolitrică foarte bună şi prezintă o toleranță ridicată la stres, fiind cel mai vândut hibrid linoleic din gama Euralis.

ES JANIS CLP este un hibrid linoleic, semi-tardiv, cu tehnologie Clearfield® Plus. El prezintă o rezistență genetică la Orobanche până la rasa G, toleranță foarte bună la stresul climatic şi un comportament agronomic foarte bun. Hibridul, care are un conținut de ulei de 47%, prezintă pierderi minime la recoltare datorită unei talii reduse.

ES GENESIS CLP este un hibrid linoleic timpuriu, cu tehnologie Clearfield® Plus, cu rezistenţă genetică la Orobanche până la rasa G şi cu perioada de vegetaţie foarte scurtă, de 104 zile. Hibridul are o vigoare excelentă de pornire în vegetaţie, toleranţă foarte bună la cădere, un conţinut de ulei de 48%, dar şi stabilitate şi randament în condiţii climatice variate.

ES POETIC CLP este un hibrid high oleic, semi-timpuriu, cu sistem erbicid Clearfield® Plus. Are un conţinut de acid oleic ridicat, de 90%, şi un conținut de ulei de 47%. Hibridul are o toleranță foarte ridicată la cădere şi un profil agronomic foarte bun, datorită adaptabilității la condiții diferite de cultură.

ES AROMATIC SU este un hibrid NOU semi-timpuriu, cu toleranţă la erbicidul EXPRESS®, cu un conţinut de ulei de 50%, cu rezistenţă la Orobanche până la rasa G. Hibridul are o vigoare foarte bună la pornirea în vegetație şi asigură un randament foarte ridicat, dar și o stabilitate foarte bună. De asemenea, hibridul prezintă şi o toleranță ridicată la noile rase de mană.

ES ARGENTIC SU este un hibrid NOU cu toleranţă la erbicidul EXPRESS®. Este un hibrid homozigot, care nu manifestă fitotoxicitate în urma aplicării erbicidului. Are o vigoare foarte bună la pornirea în vegetație şi prezintă un randament foarte ridicat, dar și o stabilitate foarte bună.

Schema de tratament a produselor de protecţie a plantelor a inclus produsele BASF. Frontier Forte – 1,2 l/ha  s-a aplicat în preemengenţă, pentru combaterea buruienilor anuale mono şi dicotiledonate. Pulsar® – 1,2 l/ha a fost utilizat pentru sistemul Clearfield®, iar Pulsar® Plus – 2 l/ha pentru sistemul Clearfield® Plus, în cazul buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate. Retengo® – 0,75 l/ha, în primul tratament şi Pictor® – 0,5 l/ha, în cel de-al doilea tratament, au fost produsele folosite pentru combaterea bolilor, dar şi a stresului provocat de secetă şi grindină.

Cel de al doilea lot vizitat a fost al culturii de porumb. Valentin Radu – Regional Sales Manager zona Sud a prezentat în detaliu cultura de porumb, Iar hibrizii aleşi pentru înfiinţarea lotului demonstrative au fost: ES FARADAY, ES METHOD, KELARA, ES HORNET şi ES LAGOON.

“Genetica Tropical® Dent are cel mai performanţi hibrizi de porumb din gama Euralis. Ei excelează prin 3 caracteristici: randament, stabilitate şi uscare rapidă a boabelor. ES FARADAY, ES METHOD, dar şi noul hibrid ES HORNET vă vor demonstra performanţă, randament şi calitate în condiţii climatice de stres”, a ţinut să evidenţieze specialistul Euralis, Valentin Radu.

ES FARADAY este un hibrid de porumb FAO 350, genetică Tropical® Dent, cu tratament sămânţă cu Opticoat+, care asigură producţii stabile indiferent de condiţiile climatice.  El este un hibrid transversal, stabil, foarte adaptat, valorificând la maximum solele cu potenţial ridicat, dar şi pe cele cu potenţial mai scăzut.

ES METHOD, din grupa FAO 380, este un hibrid lider al gamei Euralis, genetică Tropical® Dent, cu tratament sămânţă cu Opticoat+, cu efect de compensare foarte bun. Este cotat ca hibridul lider al gamei Euralis, fiind caracterizat de stabilitate şi randament în toate condiţiile de cultură. El prezintă efect de compensare foarte bun, caracteristică vizibilă în caz de densități reduse și aport ridicat de substanțe nutritive, dar şi uscarea rapidă a boabelor. Prezintă un efect „stay green” pronunțat, tulpină subțire și raport  foarte bun știulete per plantă. Hibridul este recomandat pentru obținerea de siloz timpuriu în zonele submontane.

KERALA, din grupa de maturitate FAO 400, este un hibrid NOU, cu bob dentat şi omogenitate foarte bună, talie redusă și inserție joasă a știuletelui. Noul hibrid prezintă o toleranță foarte bună la cădere și Fusarium şi un comportament foarte bun, indiferent de condițiile climatice.

ES HORNET, aparţinând grupei de maturitate FAO 430, este un hibrid nou, cu genetică Tropical® Dent. El prezintă toleranţă foarte bună la secetă şi boli, dar şi o excelentă adaptabilitate la condiţiile de secetă. Hibridul are un potenţial genetic de producţie ridicat, caracterizat de uscarea rapidă a boabelor, de stabilitate şi randament.

ES LAGOON, din grupa FAO 460, este un hibrid cu vigoare foarte mare la pornirea în vegetaţie, având plante deosebit de viguroase care îi conferă o toleranţă sporită la frângere. Hibrid cu genetică Tropical® Dent, ES Logan prezintă randament, stabilitate şi uscare rapidă a boabelor, Roots Power® – sistem radicular foarte bine dezvoltat, rădăcinile principale lungi, unghi de 450 al rădăcinii, toleranță crescută la secetă și cădere. Hibridul prezintă vigoare foarte mare la pornirea în vegetaţie, are MMB mare, de 352 grame, ştiuleți mari și uniformi pe plantă. Plantele dezvoltate sunt deosebit de viguroase şi prezintă o toleranță sporită la frângere.

Produsele de protecţie BASF utilizate în cultura de porumb pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi dicotiledonate, au fost: în preemergenţă Frontier Forte – 1,2 l/ha, iar pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi perene, în postemergenţă, în faza de 4-6 frunze ale porumbului: noul pachet Rekord MAX (Callam – 0,4 kg/ha + Samson Extra 6 OD – 0,7 l/ha + adjuvantul Dash® – 1 l/ha). Fungicidul Retengo® a fost aplicat în stadiul de 10 frunze, doza folosită fiind de 1 l/ha.

Cultura de sorg a fost şi ea trecută în revistă, având în vedere că asigură producţii bune, fiind şi o hrană sigură pentru animale. Hibrizii cultivaţi în lotul prezentat au fost: ES FOEHN, ES ALBANUS, ES ARABESK şi ES ALIZE. De altfel, hibrizii de sorg din portofoliul Euralis reprezintă o alternativă foarte bună la porumb în zonele afectate de secetă, sorgul fiind numit şi “cămila vegetală”.

ES FOEHN este un hibrid semi-timpuriu, cu boabe de culoare caramizie şi cu un profil agronomic excelent. ES ALBANUS este un hibrid timpuriu, cu boabe albe şi cu un potenţial ridicat de producţie. ES ARABESK este un hibrid nou, extra timpuriu, cu toleranţă la scuturare şi performanţă în condiţii de secetă. ES ALIZE este hibrid semi-timpuriu, cu boabele de culoare roşie. El este cel mai performant şi bine vândut hibrid de sorg din gama Euralis.

La finalul evenimentului, fermierii au aflat noutăţile privind oferta comercială pentru cultura de rapiţă, având şi oporunitatea de a câştiga un pachet tehnologic complet în cadrul tombolei organizate de companiile partenere, Euralis Seminţe şi BASF.

Premiile au constat în: Premiu I – 3 saci de seminţe de rapiţă Euralis ES DECIBEL CL (tehnologie Clearfield) + 2 pachete de Cleranda (de la BASF). Premiul II – 3 saci de seminţe de rapiţă Euralis ES MOMENTO + 15 L Butisan S (de la BASF). Premiul III – 3 saci de seminţe rapiţă Euralis ES ELDORADO + 10 L Caramba Turbo (de la BASF).

Felicitări organizatorilor pentru un eveniment reuşit, la care fermierii au beneficiat de informaţii detaliate privind performanţele produselor Euralis şi BASF!