Tehnologiile Lebosol eficiente pentru cultura de porumb

În cadrul evenimentului organizat în data de 30 august a.c. la Grupul de firme TCE 3 Brazi din localitatea Zăneşti, judeţul Neamţ, specialiştii Lebosol au prezentat tehnologiile de fertilizare foliară aferente culturilor de porumb, floarea soarelui şi sorg. Culturile agricole se dezvoltă an de an, fiind supuse unor condiţii de stres termic şi hidric, fără precedent. În cadrul platformei, prima cultură prezentată de reprezentantul Lebosol Mihai Cara a fost cea de porumb, una de mare interes pentru fermierii din România.

“Alături de precocitatea hibridului, planul de fertilizare este esenţial în tehnologia de cultură a porumbului. Fertilizarea foliară constituie punctul de plecare în obţinerea de producţii ridicate de boabe. Dezvoltarea culturii poate poate fi influenţată prin aplicarea macroelementelor azot, fosfor, potasiu, precum şi a microelementelor. Când avem probleme de stres ca seceta, arşiţa sau băltiri, intervenim cu un produs pe bază de aminoacizi. Aceştia sunt elemente cheie pentru diminuarea stresului dat de erbicide sau de celelalte condiţii pedoclimatice. Pentru a ajuta planta în situaţii de stres, în vederea decontaminării şi compensării efectelor negative ale substanţelor active, compania Lebosol recomandă Aminosol® în doză de 1 l/hectar în faza de răsărire, respectiv 3-4 frunze. După ce am deblocat planta de stres este necesar să stimulăm dezvoltarea ei. Trebuie făcută diferenţa între stimularea plantelor şi nutriţia lor, de aceea noi recomandăm un tratament starter bogat în microelementele necesare unei răsăriri rapide şi uniforme, bunei dezvoltări iniţiale, astfel încât să se obţină plante viguroase, cu şanse evident mai mari de a avea o producţie ridicată. Este important să nu ignoraţi cerinţele fiziologice ale plantelor, dacă doriţi să obţineţi producţii record”, a subliniat Mihai Cara.

Tehnologia propusă de Lebosol® pentru fertilizarea foliară optimă a culturii de porumb propuse în lotul demo de la ferma TCE 3 Brazi a constat în aplicarea unor produse eficiente. Astfel, la nivelul de 3-4 frunze s-a utilizat 1 l/ha Aminosol® (58% aminoacizi, 9% azot organic, 22 de aminoacizi). În perioada optimă de aplicare de 6 frunze bine formate, începând din momentul unirii rândurilor, talia plantelor având 30-50 cm (BBCH 16-18), s-a utilizat 1 l/ha Lebosol®-Zinc700 SC (700 g/l Zinc + coformulanţi) pentru reducerea stresului, îmbunătăţirea calităţii polenului, formarea boabelor şi umplerea ştiuletelui. Următorul tratament de fertilizare foliară s-a aplicat în faza de 8 frunze, folosind 3 l/hectar de Lebosol®-Nutriplant 36 (351 g/l N, 39 g/l MgO + B, Cu, Mn, Zn). Ultima fertilizare s-a efectuat în faza de 10 frunze ale porumbului, prin aplicarea a 4 l/ha de Lebosol®-Potasiu TS340 (44 g/l N, 340 g/l K2O, 231 g/l S).