„Ziua porților deschise” , manifestare desfăşurată în perioada 19 -20 mai 2022, pe platforma înfiinţată în comuna Drajna din judeţul Călăraşi, a devenit un eveniment consacrat în agricultura românească. Manifestarea, organizată de compania Saaten Union a reuşit ca de fiecare dată să stârnească interesul şi aprecierea fermierilor români prin hibrizii şi tehnologiile agricole prezentate.
Redactorul Business Press Agricol prezent la eveniment a vizitat platformele demonstrative din câmp și a stat de vorbă cu specialiștii Saaten Union.
”Platforma demonstrativă de la Drajna marca Saaten Union reprezintă expunerea pe viu a întregului portofoliu comercial, iar evenimentul „Zilele porților deschise” are ca prim obiectiv prezentarea acestuia, în teren, colaboratorilor, partenerilor și fermierilor din România. Este un eveniment dar și o oportunitate la care toate persoanele din Agribusiness sunt invitate. Colecția de cereale păioase de toamnă cuprinde soiuri și hibrizi de grâu, orz, triticale și secară”, au ținut să precizeze reprezentanții companiei Saaten în mesajul transmis.
Vizita efectuată în câmp a vizat o prezentare complexă a loturilor demonstrative şi a tehnologiilor aferente.
”Performanța stă în fiecare soi în parte, în însușirile și caracteristicile varietății și în rezultatele de producție realizate în ferme. Ne bucurăm că avem alături de noi la „Ziua porților deschise” de la Drajna, un număr important de fermieri care au avut încredere în genetica noastră. Performanța și profesionalismul, precum și contribuțiile în cercetarea genetică sunt atributele care ne-au transformat într-un nume de referință în agricultură atât în România, cât și la nivel internațional. Saaten Union este un parteneride încredere al fermierilor profesioniști.
În aceste condiţii, îi invităm pe toţi producătorii agricoli să testeze genetica noastră pentru a se convinge de rezultatele excepţionale obţinute. Am fost şi vom fi în continuare alături de fermieri, ajutându-i să obțină recolte bogate cu ajutorul hibrizilor nostril ”, a subliniat Mihai Mirițescu, Director General Saaten Union.

