29 septembrie – Ziua Internațională de conștientizare a pierderilor și risipei alimentare: acțiuni concrete pentru un viitor sustenabil

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se alătură și în acest an comunității internaționale în celebrarea Zilei Internaționale de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare, marcată în fiecare an la data de 29 septembrie. Această zi a fost proclamată în 2019 prin rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Tema celei de-a șasea ediții din 2025 aduce în prim-plan „Reducerea pierderilor și risipei alimentare: Acțiuni pentru transformarea sistemelor alimentare”, subliniind necesitatea extinderii și consolidării eforturilor tuturor actorilor implicați – de la producători, autorități publice și organizații internaționale, până la consumatori – pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare. Acest demers reprezintă un element esențial pentru construirea unui sistem alimentar sustenabil la nivel global.

Risipa alimentară reprezintă astăzi una dintre cele mai mari provocări ale societății moderne, cu impact economic, social și de mediu major. În acest context, marcarea acestei zile are rolul de a atrage atenția asupra gravității fenomenului și, totodată, de a încuraja implicarea guvernelor, instituțiilor, mediului privat și cetățenilor în adoptarea unor acțiuni responsabile și concrete.

La nivel național, educarea și informarea consumatorilor prin campanii de sensibilizare, programe educaționale și inițiative de responsabilizare socială constituie piloni esențial pentru schimbarea  comportamentului de consum. Această transformare se va reflecta de-a lungul întregului lanț agroalimentar și va contribui, în mod semnificativ la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), asumate de România.

Un obiectiv esențial în acest sens este ODD-12.3 – reducerea cu 50% a risipei alimentare până în anul 2030, prevăzut în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată la Summitul ONU de la New York (2015) și susținut prin Acordul de la Paris. Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de un efort colectiv și coordonat între autorități, mediul academic, sectorul privat și cetățeni.

Anul acesta, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin direcția tehnică de specialitate va participa și se va implica în calitate de partener instituțional la evenimentul organizat de Banca Locală de Alimente Sector 6 în data de  29 septembrie a.c., la Cantina Socială a instituției.

Evenimentul, desfășurat sub titulatura „Campionii sustenabilității – donează inteligent, deduce eficient”, are ca scop facilitarea dialogului între autoritățile publice, operatorii economici și organizațiile neguvernamentale și prezentarea beneficiilor concrete ale donării de alimente, care se reflectă atât în facilități fiscale și reducerea costurilor operaționale, cât și în impactul social direct, măsurabil.

Prin implicarea în astfel de inițiative, MADR își reafirmă angajamentul și responsabilitatea instituțională în combaterea și diminuarea risipei alimentare, pentru promovarea unui sistem alimentar mai eficient și mai sustenabil.