Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că desfășoară, în această perioadă, activitățile de vizare a carnetelor de rentier agricol, de autorizare la plată și de efectuare a plății rentei viagere agricole aferente anului 2025.
În perioada 1 martie – 28 iulie 2026, la nivel național, au fost vizate 17.291 carnete de rentier agricol, fiind plătiți 11.954 beneficiari, după cum urmează:
- 11.482 rentieri agricoli, pentru o sumă de 16.562.132 lei;
- 472 moștenitori, pentru o sumă de 385.017 lei.
Reamintim că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/ mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele necesare pentru acordarea rentei viagere agricole aferente anului 2025 este data de 31 august 2026.
Pentru obținerea rentei viagere agricole, beneficiarii pot solicita aplicarea vizei anuale prin:
- prezentare la sediile Centrelor Județene APIA;
- mijloace electronice de comunicații;
- poștă sau servicii de curierat.
Plata rentei viagere agricole se efectuează de către Centrele Județene APIA, în conformitate cu prevederile legale, într-o singură tranșă anuală, până cel târziu la data de 30 noiembrie 2026, prin mandat poștal sau virament bancar, în funcție de opțiunea beneficiarului.
Important pentru moștenitori
Moștenitorii rentierilor agricoli decedați pot solicita plata rentei viagere agricole cuvenite acestora până la data decesului, prin depunerea documentelor justificative prevăzute de legislația în vigoare, la orice Centru Județean APIA, până la data de 15 octombrie 2026, inclusiv.
