Compania Agropartners (cunoscută anterior sub denumirea de NHR Agropartners) a organizat la hotelul Ramada din Otopeni, un eveniment oficial de lansare a noii sale identități vizuale și de prezentare a strategiei de reorganizare pentru piața din România.
Peste două decenii de performanță alături de fermieri se transformă într-o etapă nouă, caracterizată prin agilitate, servicii optimizate și o viziune modernă asupra tehnologiei agricole.
În cadrul conferinței de presă au luat cuvântul Anamaria Damian și William England, care au prezentat noua direcție a companiei și noile servicii dedicate fermierilor.
”NHR Agropartners devine Agropartners, un nou nume și o identitate nouă dar aceeași experiență și aceleași valori. Dăm startul unei noi etape pentru compania noastră, iar schimbarea începe cu imaginea noastră. Facem un pas înainte și ne prezentăm într-o formă care reflectă direcția și viziunea noastră pentru viitor. Agropartners, o nouă identitate, un nou logo dar aceeași pasiune pentru agricultură!”, a subliniat Anamaria Damian.
În cuvântul de deschidere, Anamaria Damian, a anunțat retragerea sa din funcția de director general, pe care a ocupat-o din anul 2018 și pâna în prezent.
“Sunt recunoscătoare oportunității de a fi parte din echipa NHR Agropartners și să conduc un business atât de apreciat, însă a sosit momentul unui alt nivel în dezvoltarea mea profesională și voi urma acest drum! Sigur, în continuare, voi acorda întregul meu suport echipei Agropartners în noua tranziție! Mulțumesc presei agricole pentru susținere, colegilor, partenerilor și fermierilor pentru această experiență profesională de înaltă ținută!” , a transmis Anamaria Damian în mesajul său emoționant.
La conducerea companiei vine William England, cu o experiență de 30 de ani în agribusiness, care va coordona strategia de dezvoltare în viitor.
”Noul logo are un design modern și reprezentativ pentru direcția în care compania se îndreptă. Logo-ul se schimbă, dar valorile, profesionalismul și dedicarea echipei, rămân aceleași!”, a declarat William England, noul director general al companiei.
Agropartners colaborează cu producători de utilaje agricole de top, precum Deutz-Fahr din Germania, Hardi și Bogballe din Danemarca, Poettinger, Einboeck din Austria, Sfoggia din Italia pentru echipamente de semănat și prășit, Olimac din Italia pentru echipamente de recoltat porumbul, Gregoire din Franța pentru recoltarea mecanizată a strugurilor, oferind clientilor o gamă completă de echipamente și utilaje agricole. Împreună cu mărcile pe care le are la dispoziție, Agropartners este un partener de încredere pentru orice fermier.
Detalii despre produsele și serviciile companiei găsiți pe https://agropartners.ro.

