Agricultura urbană poate schimba peisajul agricol global

Din cauza faptului că terenul în orașe este limitat și tot mai scump comparativ cu cel din zonele rurale, a fost adoptat un nou tip de agricultură „agricultura verticală”, fermele având o formă tridimensională. Plantele sunt cultivate pe rafturi umplute cu sol, echipate cu sisteme de irigare și control al mediului – aer, umiditate, îngrășăminte dar și lumină. Agricultura urbană nu se limitează doar la fructe și legume. De exemplu, compania Urban Organics din Minnesota, crește nap, pătrunjel și revalorifică aceeași apă la creșterea păstrăvului și somonului. Curios este că, deșeurile de la pește sunt utilizate în calitate de îngrășăminte pentru plante care, la rândul lor, curăță și filtrează apa.

Unul din locurile unde afacerile în agricultura acvaponică urbană au cunoscut o ascensiune fulminantă este SUA. Datele oficiale în baza programelor federale de susținere a agricultorilor arată că, printre beneficiari sunt mii de orășeni, ceea ce sugerează faptul că numărul întreprinderilor agricole urbane este destul de mare.

Cel mai mare avantaj al fermelor urbane îl reprezintă conservarea ecosistemelor, fermele urbane fiind în apropierea consumatorilor.

Agricultura urbană are potențial și poate schimba peisajul agricol global. Cel mai probabil că, fermierii contemporani nu vor apuca să practice agricultura în zgârâie nori din orașele mari, dar au posibilitatea să satisfacă necesitățile unor comunități care duc lipsă de produse proaspete și sănătoase, oferind totodată mediului șansa de a se reface după o exploatare intensă și îndelungată în scopuri agricole.