Agrii România – Inaugurarea noilor capabilități de reambalare din fabrica Ghiroda, județul Timiș

Astăzi, 20 noiembrie a.c., compania Agrii România a organizat un eveniment în cadrul fabricii proprii din Ghiroda, județul Timiș, la care au participat colaboratori, parteneri, dar și jurnaliști din presa agricolă.

Cu această ocazie, au fost prezentate cele două linii automatizate de reambalare macro (0,5 – 10 l) și micro (20 – 200 ml) a produselor PP și a îngrășămintelor lichide (erbicide, fungicide, insecticide, fertilizanți și adjuvanți), o investiție de 3,5 milioane de euro.

„Prin expertiza noastră am reușit să ne consolidăm poziția în piață și să ajungem nu numai la fermierii mari și mijlocii, dar și la cei mici, precum și în majoritatea gospodăriilor din România. Prin cele două noi linii automatizate de reambalare avem un proces de producție sustenabil, cu sisteme avansate de autocurățire care reduc impactul asupra mediului și, implicit, consumul de apă. Prin soluțiile noastre de ambalare asigurăm dozarea precisă și utilizarea eficientă a produselor. Prin inovație și inteligență Agrii își propune să dezvolte sustenabil parteneriatul de excelență în distribuția pe piața agricolă din România „, a ținut să precizeze Monalisa Ungureanu, CEO Agrii România.

La rândul său Valerian Iștoc, Directorul de dezvoltare al companiei Agrii, a punctat faptul că noile linii de reambalare, complet automatizate, asigură o eficiență sporită. „Noile capabilități de ambalare oferite de Agrii România susțin demersurile de dezvoltare ale partenerilor, prin inovație tehnologică, aducând plus valoare. Prin tehologie avansată și inovație oferim partenerilor soluții de ambalare precise și eficiente, reducând riscul de erori și asigurând fiecărui lot cele mai înalte standarde de calitate”, a mentionat specialistul.

Directorul național de vânzări Marcel Sîrghiac a spus că prin noua investiție tehnologică automatizată și robotizată viteza de reambalare a crescut de cinci ori. „Pe lângă creșterea calității a crescut și capacitatea de producție. Astfel, cu liniile noastre de reambalare automatizate, partenerii beneficiază de un volum mai mare de produse ambalate, fără a face compromisuri asupra calității. Acest lucru le oferă posibilitatea de a răspunde mai rapid cerințelor pieței și de a extinde operațiunile. Datorită capacităților extinse și a timpilor de răspuns mai rapizi, partenerii noștri pot profita de oportunitățile de pe piață crescându-și vânzările și consolidându-și poziția competitivă”, a menționat reprezentantul Agrii România.

La finalul zilei a avut loc o conferință în cadrul căreia a fost prezentată strategia companiei pentru anul 2025, dar și programele de retehnologizare și leadership. Reprezentantul Cotidianul Agricol a stat de vorbă cu specialiștii companiei și membrii staff-ului despre proiectele și viziunea Agrii, dar și cu partenerii companiei invitați. Revenim cu detalii in editia tiparita a revistei Business Press Agricol.