În data de 15 noiembrie 2023, AIPROM a organizat la Hotel Crowne Plaza din București, evenimentul Semințe pentru viitor: sustenabilitate și eficiență în cultura porumbului. Invitaţi au fost specialişti din industria de protecție a plantelor, fermieri, reprezentanți ai autorităților și ai asociațiilor partenere, interlocutori interesați de prezentul și viitorul agriculturii românești, dar și reprezentanții presi de specialitate..
Moderatorul evenimentului a fost un vechi și bun colaborator al AIPROM, Amalia Enache.
”Porumbul este o plantă care produce boabe comestibile și este clasificat ca o cereală. Boabele de porumb sunt considerate a fi un tip de cereală și sunt folosite în diferite produse, cum ar fi mălaiul sau făina de porumb, precum și în alte produse alimentare.
În funcție de momentul recoltării, dar și de utilizarea finală a recoltei, porumbul poate fi descris atât ca o cereală, cât și ca o legumă. Din punct de vedere culinar, porumbul este tratat ca o legumă atunci când este utilizat proaspăt și ca cereală atunci când este utilizat uscat, sub formă de făină sau amidon. Boabele de porumb sunt utilizate în industria amidonului, a alcoolului, a glucozei și dextrinei. Germenii sunt utilizați pentru extragerea uleiului, larg folosit în alimentația dietetică. Din 100 kg boabe de porumb se pot extrage: 77 kg mălai, 63 kg amidon, 71 kg glucoză sau 44 litri alcool.
În medie, o plantă de porumb are o înălțime cuprinsă între 1,5-3 metri. Recordul mondial pentru cea mai înaltă plantă de porumb înregistrată până în prezent este de aproximativ 13,74 metri. Această impresionantă înălțime a fost atinsă de o plantă de porumb în Iowa, SUA, în anul 2019. Este important de menționat că înălțimea plantelor de porumb poate varia în funcție de condițiile de creștere și soiul de porumb cultivat.
Porumbul se numără printre cele mai răspândite cereale la nivel mondial. Este un ingredient esențial în diverse bucătării internaționale și servește drept ingredient de bază într-o gamă variată de produse alimentare, inclusiv produse de patiserie, cereale, gustări, băuturi alcoolice și multe altele”, s-a arătat în deschiderea evenimentului.
Boualem Saidi, Președinte AIPROM prezent în cadrul evenimentului AIPROM – „Seminte pentru viitor”: Sustenabilitatea și eficiența în cultura porumbului, a vorbit despre asigurarea protecției culturilor de porumb și despre modului în care tehnologiile de protecția plantelor vor evolua.
”Cu schimbările climatice și provocările crescânde legate de mediul înconjurător, se impune dezvoltarea unor tehnologii și practici agricole sustenabile pentru a asigura o producție de porumb satisfăcătoare”, a transmis președintele AIPROM
La rândul său Doru P. Frântescu, CEO & Fondator al EU matrix.eu și expert în afaceri europene, cu o experiență solidă în monitorizarea politicii europene și o înțelegere profundă a provocărilor cu care se confruntă țările membre din Uniunea Europeană, a trecut în revistă, subiectul legat de schimbările de agendă politică a U.E în sectorul agricol din ciclul politic următor.
Unul dintre speakerii evenimentului AIPROM, Conf.univ.dr. Iulian Gabur, de la catedra de Genetică din cadrul Facultății de Agricultură „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, a vorbit despre soluțiile complementare pentru o agricultura sustenabilă, oferind o perspectivă asupra modului în care tehnologiile actuale pot contribui la atingerea obiectivelor agriculturii sustenabile.
Vasile Balcan, Director General Marsat SA Roman – va oferi o perspectivă diferită legată de dezvoltarea durabilă a sectorului agricol, concentrându-se asupra procesării producției primare.
În cel de al treilea panel vorbitori de marcă au adus informații, experiență și viziune în cadrul evenimentului AIPROM, prin discuții captivante și date interesante.
Alexandru Baciu, Fermier, Ferma Baciu, județul Călărași a împărtășit experiența sa practică referitoare la integrarea producției primare și dezvoltarea sectorului zootehnic.
Liviu Titianu, Președinte A.P.P.C.S.M.S, „Danubiu”, Brăila a explorat provocările și oportunitățile actuale pentru fermierii români în ceea ce privește producția de sămânță.
Cristina Cionga, Director Afaceri Europene, Forumul APPR a abordat experiența altor state în ceea ce privește cultura porumbului.
Alina Mihai, Director Executiv AISR a oferit o viziune asupra sustenabilității în agricultură și a necesității de a utiliza sămânță certificată.
Evenimentul și-a propus să ofere o privire profundă asupra viitorului culturii de porumb și a modurilor de a atinge sustenabilitatea în acest domeniu vital.