APIA a demarat autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2024.

În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 197/06.03.2025 privind aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic pentru anul de cerere 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 198/2025, valoarea plafonului este de 203.344.650 euro și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

În tabelele de mai jos regăsiți cuantumurile stabilite de APIA în conformitate cu actul normativ menționat.

VEGETAL

SchemaPlafoane HG (euro)Cuantum (euro/ha)
ANT 1 – culturi în teren arabil76.771.35010,6941
ANT 2-3 – in / cânepă pentru fibră4.95010,1942
ANT 4 – tutun2.082.0035.211,0001
ANT 5 – hamei75.600279,3378
ANT 6 – sfeclă de zahăr2.518.797109,9787

ZOOTEHNIC

SchemaPlafone HG (euro)Cuantum (euro/tonă/cap)
Cuantum conform art.1, alin.2,  lit.b) si alin.3 lit.a)Cuantum conform  art.1, alin.(2), lit.f)  alin.(3), lit.e)
ANTZ 7 – sector lapte bovine16.671.6000,200021,0126
ANTZ 8 – sector carne bovine70.062.3000,200073,9725
ANTZ 9 – ovine / caprine35.158.0504,5345

Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9753 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2024 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 5035 din 1 octombrie 2024.