APIA a finalizat campania de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 20 iulie 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate, fiind depuse un număr de 14.239 cereri pentru o suprafață solicitată de 1532,28 hectare. (În Anexă regăsiți situația cererilor depuse pe fiecare județ în parte și suprafața solicitată).

Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse. Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producției, APIA efectuează verificări pe teren privind existența suprafețelor și a culturilor declarate, iar reprezentanții Direcțiilor Agricole Județene realizează evaluarea producției de legume înainte de recoltare.

Valorificarea producției se va efectua în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producției și registrul de evidență a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.

În urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA și în funcție de datele operate și verificate în aplicația informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar:
– suma la care are dreptul solicitantul având în vedere ajutoarele de minimis încasate;
– suma cuvenită, cu respectarea principalelor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis /cultură /1.000 mp /beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Mai multe informatii referitoare la criteriile de eligibilitate, termene și condiții se regăsesc în Hotararea de Guvern nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.