Asociațiile din sectorul de creștere a suinelor trag un semnal de alarmă privind operațiunile de producere și industrializare a cărnii de porc

Conform unui comunicat trimis pe adresa redacției, ASOCIAȚIA MEDICILOR VETERINARI PENTRU SUINE – AMVS, ASOCIAȚIA FERMIERILOR CU INVESTIȚII ÎN SECTORUL SUIN – AFISS, ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR ȘI EXPORTATORILOR DE BOVINE, OVINE ȘI PORCINE DIN ROMÂNIA – ACEBOP și ASOCIAȚIA FERMIERILOR DIN ROMÂNIA – AFR se adresează Guvernului României și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atrăgând atenția asupra unor aspecte care vizează asigurarea SECURITĂȚII ALIMENTARE NAȚIONALE.

Odată cu apariția și evoluția pe teritoriul României a virusului PPA, sectorul suin a suferit o diminuare substanțială a efectivelor și, ca urmare, s-a generat o instabilitate în piața cărnii de porc, fapt confirmat de balanța comercială negativă a anului 2019 cand s-a importat o cantitate record de cca 328,0 mii tone carne de porc.

 Activitatea de reproducție a fost grav perturbată, s-au ucis peste 40.000 de scroafe din focarele de PPA și multe ferme de reproducție au fost închise. Restricțiile impuse de evoluția COVID-19 vin să adâncească criza filierei porcului în România în contextul în care importăm 60% din necesarul de carne de porc pentru consumul intern.

Estimăm un efect negativ pe termen lung asupra economiei, cu 300.000 de mii de companii lovite de criză și peste 100.000 de angajați care vor rămâne fără locuri de muncă, la care se va adăuga și lipsa cărnii de porc pentru consum în stare proaspătă și pentru procesare. Pentru a asigura dreptul primordial al cetățeanului la hrană și prețuri accesibile, în contextul creșterii prețurilor la  materiile prime, la furaje și la purceii pentru îngrășare și având în vedere că fermele de îngrășare sunt dependente de importul de purcei din țările membre UE, vă solicităm promovarea și aprobarea, în regim de urgență, a următoarelor măsuri:

  1. Reeșalonarea ratelor bancare fără a se percepe dobânzi suplimentare pe o perioadă de 12 luni. Perceperea pe o perioada de 12 luni doar a comisionelor ROBOR sau Euribor. În contextul în care multe dintre fermele din România sunt realizate cu credite de investiții și dobânzile sunt cel puțin duble față de restul Europei.
  2. Plafonarea costurilor cu comisioanele datorate către fondurile de garantare la un minim utilizat pentru PNDR de 0,2-0,5% maxim.
  3. Realocarea sumelor pe Măsura 5.2 – „Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale” cu sumele aferente Măsurilor M 2, sM 3.1, sM 3.2, sM 6.1 și sM 19.3 -achiziționarea de animale de reproducție sau rambursarea parțială a facturii acolo unde au fost achiziționate. Solicităm derogări și realocări de fonduri din alte măsuri ale PNDR 2014-2020 fiind perfect conștienți că legislația europeană în condiții normale nu permite acest lucru. Având în vedere contextul excepțional, considerăm că România trebuie să solicite modificări care să permită să își refacă și să protejeze efectivele de reproducție.
  4. Aplicarea, în regim de urgență, a Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție. Solicităm o alocare bugetară care să acopere toate cererile depuse până în acest moment și aprobarea modificărilor propuse pentru a putea fi implementată. Vă reamintim că se lucrează la procedurile de implementare ale legii de cel putin 12 luni, fără un succes vizibil. Sectorul are nevoie de investiții pentru a putea asigura bunul mers al aprovizionărilor cu purcei pentru îngrășare, cu carne pentru consum cât și pentru susținerea pe termen lung a societăților și a economiei.
  5. Deschiderea Măsurii 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale”, verificarea, evaluarea și contractarea proiectelor care vor fi depuse cu un termen de 30 de zile, respectiv la sfârșitul fiecarei luni de depunere. Pentru cele contractate în sesiunea anterioară, solicităm proceduri de achiziție modificate prin acceptarea utilajelor cu caracteristici modificate față de cele depuse în SF. Datorită situației actuale, beneficiarii nu reușesc să achiziționeze utilajele propuse și solicitările de modificare a parametrilor tehnici au timpi de aprobare extrem de lungi.
  6. Consultarea asociațiilor de profil pentru ca România să reușească să producă, în viitor, soia modificată genetic. În acest moment, fermierii se află în imposibilitatea de a se aproviziona din țară cu această materie primă necesară în furajarea animalelor și sunt dependenți  de import. Sectorul de creșterea suinelor se confruntă cu o criză acută de șrot de soia din import, materie primă la care prețul a crescut cu  35% de la începutul anului.
  7. Ridicarea restricțiilor impuse de situația PPA la 21 de zile. Fermele aflate în zonele de supraveghere nu reușesc să livreze animale la greutate sau să repopuleze datorită faptului că, în condițiile actuale, medicii veterinari de stat nu se deplasează să recolteze probe de sânge. Propunem ca recoltarea probelor în fermă și trimiterea la laboratoare autorizate pentru testare să fie făcută de personalul sanitar veterinar din ferme, ceea ce va reduce substanțial timpii de așteptare și fermele vor putea funcționa normal, fără blocaje tehnologice și financiare.
  8. Asigurarea unui  ajutor de stat fermelor de creștere și îngrășare pentru a putea produce la capacitate maximă în vederea asigurării unui procent cât mai ridicat din consumul intern. Fermierii se confruntă de 5 ani cu probleme legate de pret, PPA, dobânzi și mulți dintre ei sunt în pragul falimentului sau în faliment. Este necesar să se reia producția în toate unitățile disponibile.
  9. Oprirea exporturilor de materii prime (grâu, porumb, orz) și comercializarea acestora pe piața internă; Livrarea la export a materiilor prime (grâu, porumb, orz) să se facă numai pentru cantitățile ce depășesc necesarul de consum național.
  10. Stimularea comercializării producției interne de carne de porc în condițiile în care se estimează o criză economică și, implicit, diminuarea puterii de cumpărare.
  11. Includerea fermelor de porci, a abatoarelor și unităților de procesare în lista sectoarelor critice. În această perioadă se manifestă o lipsă acută de comenzi și multe contracte încheiate sunt anulate, ceea ce poate determina și o criză a cărnii de porc provocată de reticența exagerată a comercianților.
  12. Plata facturilor pentru porcii livrati și pentru carnea proaspătă de porc să se facă în maxim 3 zile de la facturare.

Considerăm că este absolut necesar să acordați sectorului de producție a cărnii de porc statutul de sector de importanță națională și să aprobați solicitările noastre care pot contribui la asigurarea SECURITĂȚII ALIMENTARE NAȚIONALE.

Vă mulțumim pentru sprijin.

ASOCIAȚIA MEDICILOR VETERINARI PENTRU SUINE – AMVS

Tel: +40-729-618-667

E-mail: davidadrian.balaban23@gmail.com, office@amvsro.ro

Nr. 26 / 31.03.2020

ASOCIAȚIA FERMIERILOR CU INVESTIȚII ÎN SECTORUL SUIN – AFISS

E-mail: asociatiefiss@gmail.com

Nr. 15 / 30.03.2020

ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR ȘI EXPORTATORILOR DE BOVINE, OVINE ȘI PORCINE DIN ROMÂNIA – ACEBOP

Tel: 021-36-11-001 / Fax 021-36-11-000

E-mail: office@acebop.ro

ASOCIAȚIA FERMIERILOR DIN ROMÂNIA – AFR

Tel: 021 317 73 32 / Fax: 021 317 73 32

E-MAIL: office@asociatiafermierilor.ro

Cu deosebită stimă,

Președinte AMVS
Dr. Adrian BALABAN
Președinte AFISS Larisa ENE Președinte ACEBOP Dr. Mary PANĂ Președinte AFR
Adrian RĂDULESCU